Toate știrile cu eticheta: Prefectura
Aproape 40.000 de acte administrative emise de primării sau CJ, controlate de Prefectură. Câte au fost găsite în neregulă
Instituția Prefectului a efectuat, anul trecut, controlul de legalitate şi contencios pentru 38.763 de acte administrative emise sau adoptate în cele 114 unităţi administrativ-teritoriale şi la Consiliul Judeţean Suceava. Dintre acestea, 5.637 sunt hotărâri ale consiliilor locale şi Consiliul Judeţean, […]
Bărbat revoltat de reclamele sexy. Vezi cum și-a manifestat frustrarea!
Un sucevean s-a adresat Instituției Prefectului și a cerut ca reprezentantul Guvernului în teritoriu să ia măsuri față de
Zeci de proiecte cu finanțare europeană, monitorizate de Prefectura Suceava
Prefectura Suceava a monitorizat, în cursul anului trecut , un număr de 96 de proiecte cu o valoare totală de 535,82 de milioane de lei, acestea fiind finanţate prin programele aferente exerciţiului bugetar european 2007-2013. Harasim a amintit că pentru […]
Președintele Federației Patronatelor IMM Suceava, premiat de prefectul Sucevei
Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, i-a acordat o diplomă de excelență președintelui Federației Patronatelor IMM Suceava, Lilianei Agheorghicesei, pentru modul în care se implică în sprijinirea întreprinderilor private, mici și mijlocii și pentru promovarea Bucovinei. Totodată, Liliana Agheorghicesei a […]
Fostul secretar al Primăriei Rădăuţi şi şefa de la Resurse Umane, daţi pe mâna procurorilor
Fostul secretar al Primăria Rădăuți, juristul Adrian Valentin Onciul, și șefa Compartimentului Resure Umane din cadrul Primăriei Rădăuți, Elena Mitric, ajung pe mâna procurilor. Instituția Prefectului a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoriei Rădăuți o plângere penală împotriva celor doi […]
(Update) FOTO! Corpul de Control al primului ministru face verificări la Prefectura Suceava
O echipă a Corpului de Control al primului ministru a ajuns, marţi, la Suceava pentru un control amplu la Instituţia Prefectului. Angajaţii Prefecturii, inclusiv prefectul Constantin Harasim, au fost luaţi prin surprindere de apariţia echipei de control care va verifica […]
Șefii de servicii de la Primăria Rădăuți au primit asigurări de la Guvern că blocajul administrativ va fi rezolvat miercuri
Șefii de servicii de la Primăria Rădăuți care au mers, marţi, în audiență la ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, au primit asigurări că miercuri Guvernul va adopta o ordonanță de urgență care va completa Legea 215/2001, iar […]
Localnici din Salcea, cu jalba-n proţap la prefect. Vezi ce nemulţumiri au!
Mai mulți localnici din Salcea s-au adresat, vineri, Prefecturii Suceava, nemulțumiți de faptul că Primăria, în frunte cu primarul Ilie Lungu, nu le eliberează adeverințe necesare la APIA în vederea primirii de subvenții. Oamenii spun că dețin terenurile de […]
Prefectura caută soluţii pentru ca angajaţii Primăriei Rădăuţi să-şi primească salariile
Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, a declarat că Serviciul Juridic al Instituției Prefectului caută soluții de rezolvare a situației de la Primăria municipiului Rădăuți vizavi de efectuarea la timp a plății salariilor angajaților. El a spus că miercuri a […]
O comisie de la Prefectură monitorizează situaţia de la Mironu. Se urgentează lucrările pentru construirea şcolii
Direcţia de Sănătate Publică Suceava a declanşat o anchetă epidemiologică specifică, a dispus luarea măsurilor care se impun şi a distribuit substanţe dezinfectante Şcolii Mironu şi cabinetului medicului de familie, imediat după depistarea focarului de oreion. În urma unei şedinţe […]