Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

Prefectura caută soluţii pentru ca angajaţii Primăriei Rădăuţi să-şi primească salariile

constantin harasim prefectPrefectul județului Suceava, Constantin Harasim, a declarat că  Serviciul Juridic al Instituției Prefectului caută soluții de rezolvare a situației de la Primăria municipiului Rădăuți  vizavi de  efectuarea la timp a plății salariilor angajaților.   El a spus că miercuri a fost contactat telefonic de șefa   Serviciului financiar  contabilitate din cadrul Primăriei care l-a informat că pe  8  mai ar trebui  să alimenteze cardurile salariaților,  însă  nu are cine semna   execuția bugetară. Funcționara de la Rădăuți a spus că nu se pot efectua transferuri  de  bani pe carduri.
Dată  fiind situația actuală am cerut o informare scrisă făcută de șefa Serviciului Financiar Contabilitate   care a ajuns la Prefectură și care este analizată de Serviciului Juridic al Prefecturii. Vom vedea soluția finală  gasită  de juriștii Instituției Prefecturii. Dacă nu găsim o soluție la nivelul Instituției Prefectului atunci informăm și Ministerul Afacerilor Interne.  Eu am avut întâlniri cu șefii de  compartimente din cadrul Primăriei, însă până astăzi (n.r. miercuri) nu au spus de o asemenea problemă. Sigur că trebuie găsite soluții urgente pentru că mai sunt și probleme legate de semnarea unor autorizații de construcție, cum este de exemplu cazul Lidl.  Mă așteptam ca Guvernul să discute astăzi, situația de la Primăria Rădăuți și aveam și semnale în acest sens. Nu pot să îmi explic  încă de ce nu s-a luat în discuție propunerea făcută de Instituția Prefectului. Eu am cerut la începutul lunii aprilie organizarea de alegeri parțiale în Rădăuți, dată fiind situația însă din câte am înțeles dat fiind faptul că am intrat în perioada în care anul viitor vor fi organizate alegeri, acestea nu mai pot fi organizate în prezent. Senatorul Ovidiu Neagu a făcut o interpelare în Senat față de această situație. Am încredere că Guvernul va găsi soluții”, ne-a spus Harasim.
În cazul în care joi nu vor fi găsite soluții,  există riscul ca salariații Primăriei Rădăuți să nu își poată lua salariile în data de 8 mai.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*