Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Aproape 40.000 de acte administrative emise de primării sau CJ, controlate de Prefectură. Câte au fost găsite în neregulă

harasim3Instituția Prefectului a efectuat, anul trecut, controlul de legalitate şi contencios pentru 38.763 de acte administrative emise sau adoptate în cele 114 unităţi administrativ-teritoriale şi la Consiliul Judeţean Suceava.

Dintre acestea, 5.637 sunt hotărâri ale consiliilor locale şi Consiliul Judeţean, precum şi 33.126 de dispoziţii emise de către primari şi şeful executivului judeţean.

like-facebookÎn consecinţă, apreciate ca fiind legale au fost, direct sau ca urmare a clarificărilor ulterioare, 35.821 de acte, revocate de emitent fiind 346, în timp ce altor 1.331 li s-au adus clarificări. În curs de reanalizare la emitent se află 1.177 de acte administrative, pentru 44 formulându-se acţiuni la instanţa de contencios administrativ. Este vorba despre 77 de hotărâri adoptate de către consiliile locale şi 11 dispoziţii ale primarilor, cu precizarea că au existat cazuri în care printr-o singură acţiune s-a solicitat revocarea mai multor acte administrative.

O preocupare constantă în activitatea de verificare a legalităţii actelor administrative adoptate sau emise de către autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene a reprezentat-o monitorizarea respectării legislaţiei naţionale şi armonizarea acesteia cu legislaţia UE”, susține prefectul județului, Constantin Harasim.

În 2015, instituţia Prefectului judeţului Suceava, în colaborare cu Consiliul Judeţean, a iniţiat 17 proiecte de hotărâri de guvern şi 3 proiecte de ordonanţă de urgenţă pe care le-au supus aprobării Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. De asemenea, întocmite au fost 3 proiecte de ordonanţă de urgenţă în vederea modificării Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu privire la activitatea aparatului propriu din cadrul Primăriei municipiului Rădăuți. Dintre acestea, li s-au dat curs la 5 proiecte de hotărâri de guvern referitoare la atestarea domeniului public, cât şi celor 3 proiecte de ordonanţă de urgenţă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*