Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Sucevenii din Diaspora, la întâlnirea cu autoritățile: Ne este frică să investim pentru că nu există siguranța zilei de mâine

flutur intalnire diaspora (2)Autoritățile județului Suceava au avut, marți, o nouă întâlnire cu sucevenii din Diaspora, de această dată cu cei care vor să investească în județ. Au participat șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, prefectul Constantin Harasim, președintele CCI Suceava, Nicu Troașe, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est, Vasile Asandei, șefi de deconcentrate, primarii comunelor Moldovița, Adâncata, Hânțești, Călinești, Mănăstirea Humorului, suceveni care lucrează în străinătate, dar au revenit pentru luna august în concediu și au în atenție deschiderea unei afaceri în Bucovina.

like-facebookChiar dacă președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, vrea să adune cât mai mulți suceveni din Diapora la masa discuțiilor, marți,  numărul celor din Dispora era aproape egal cu cel al sucevenilor care nu au văzut cel mai probabil Occidentul. Trebuie amintit că după discuții, șeful județului împreună cu cei prezenți au vizitat Aeroportul Salcea-Suceava.

flutur intalnire diaspora (5)Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a amintit în deschiderea reuniunii că așteaptă cât mai multe întrebări din partea celor veniți din Diaspora.

Fără nicio jenă luați microfonul și puneți degetul pe rană, adresați întrebări și haideți să vedem ce putem face. Să fie o întâlnire utilă și să plecați cu niște lucruri clarificate de aici.Dacă nu vor fi clare ,le luăm ca problemă să le dăm mai departe spre soluționare și să fie o completare a ce a fost ieri. O să avem o întâlnire a autorităților statului cu dvr. , și pe final de lună să vă dăm răspunsuri. Toată luna august dorim să ne întâlnim. Dar unele întâlniri trebuie să fie și la Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului”, a spus Flutur.flutur intalnire diaspora (4)

Prefectul Constantin Harasim a subliniat că Instituția Prefectului este interesată în dezvoltarea județului în special a IMM pentru ca „Bucovina să capete amploare din punct de vedere economic”.

„Putem face multe împreună și de aceea facem aceste întâlniri. Doresc ca instituțiile statului să vă sprijine în limita legii. Sper să fim consecvenți și să facem pași importanți, să avem peste un an un bilanț și să spunem că ce am făcut, am avut proiecte, am inițiat și am făcut proiecte noi”,  a amintit Flutur.

flutur intalnire diaspora (9)La rândul său, președintele CCI, Nicu Troașe a spus că inițiativa întâlnirii cu sucevenii de peste hotare este una lăudabilă, fiind un proiect pilot la nivel național la inițiativa șefului județului.

„Mă bucur că ați invitat oameni de afaceri și potențiali oameni de afaceri. CCI dorește o repoziționare a omului care va lucra cu administrația și cu instituțiile din Suceava și nu numai.Vreau să vă mulțumesc că sunteți aici și sunt convins că dacă veți veni la Suceava să investiți veți aduce toată experiența pe care ați acumulat-o în locurile unde ați lucrat. Mulți dintre dvr.au și afaceri acolo,bănuiesc că și noi avem ce învăța de la dvr. CCI este la dispoziția dvr.cu date privind înființarea de firme dar și cu consultanță în derularea de proiecte europene dar și a altor genuri de proiecte ce pot fi derulate aici. Vreau să schimbăm imaginea Camerei de Comerț și Industrie pentru că trebuie să reprezinte și să apere oamenii de afaceri.Mi-aș dori ca toți cei care lucrează în străinătate să revină și să înceapă o afacere pentru că astfel vom schimba fața județului”, a spus Troașe.flutur intalnire diaspora (7)

Directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est, Vasile Asandei, a făcut o scurtă prezentare a agenției din care face parte și atribuțiile acesteia,precizând că sunt preocupați de sprijinirea mediului de afaceri.

„Am constatat că sunt niște lacune în promovarea și sprijinirea oamenilor de afaceri, încercăm să fim un facilitator, să fim împreună cu administrația publică și ne și bucurăm de sprijinul lor. Ne propunem ca toți cei implicați în dezvoltare și promovarea să fie ambasadori ai regiunii dvs. Dvs, cei care lucrați în străinătate sunteți cei mai buni ambasadori pentru că puteți promova afacerile de aici în afară și de a aduce investititori. Chiar și dvs.puteți să investiți în România. Există o listă întreagă de oportunități de afaceri pentru care vă putem sprrijini”,  a spus Asandei, care le-a sugerat celor din Diaspora să acceze site-ul Agenției de Dezvoltare Regională pentru mai multe detalii.

flutur intalnire diaspora (12)Sucevenii din Diaspora și-au exprimat intenția de a reveni în țară, însă au criticat sistemul birocratic care există.

Ne este frică să investim pentru că nu există siguranță pentru ziua de mâine”, au spus ei.

Gheorghe Ibănescu, originar din Baia, lucrează de 15 ani în Italia.

„Am ridicat un grajd pentru creșterea animale pe cont propriu și tot aștept de ani de zile să se stabilizeze prețurile. Aici nu avem o bază pentru a deschide o afacere. Dacă facem un calcul, animalele noastre au ajuns de batjocură. Toți aduc carcase din afară. Dacă ne-ați putea preciza când s-ar stabiliza să avem și noi curajul să dăm drumul la treabă”, a spus bărbatul.

Un alt sucevean care a investit într-o fermă zootehnică și crește animale a susținut asocierea fermierilor, dar a precizat că este foarte greu să te menții pe piață. Totodată, acesta s-a arătat nemulțumit de scuzele aduse în întârziere subvențiilor legate de soft, sugerându-I președintelui să discute acest aspect cu cei ce dețin aplicația.

„Noi ne-am cam săturat. E un soft dar de 2-3 luni de zile… Dacă e vorba de altceva ar trebui să ne-o spună, nu este ok”, a spus el.

O suceveancă din Văratec a spus că nu deține niciun fel de firmă, dar deschiderea unei afaceri în sperie pentru că legile sunt multe și nu există o siguranță a zilei de mâine.

Nu am nicio firmă pe domeniul agricol și pe domeniul creșterii animalelor, nouă ne este frică să deschidem o activitate. Ne este frică de foarte multe legi. Ne este frică de farte multe piedici,trebuie să deschidem foarte multe uși cu buzunarul, trebuie să dăm șpăgi stânga-dreapta, ne este frică să începem pentru că la un moment dat ne lovim de un zid și nu mai putem trece. Ne este frică să investim în animale, nu avem o asigurare pe pământul cultivat cum este în Germania. Am lucrat în Germania în agricultură iar acum în Londra fac curățenie. Legile sunt altele și la noi câte zile are anul atâtea legi. Ne ete frică să investim, ne este frică să pășim mai departe, ne este frică deschidem o afacere pentru că nu este siguranța zilei de mâine. Ne este frică să punem bani într-o afacere pentru că nu avem sprijin din partea statului.Se schimbă legea peste noapte.Spuneți daacă nu este adevărat. Cu ce bază să venim să investim în România dacă ne taxați salariile luate în străinătate? Schimbați legile peste noapte.Noi plătim taxe și impozite acolo la stat pentru orice și venim în România și plătim iar banii tot în România îi investim, în familie, în copii și în case. De ce?”, susține femeia.

Un alt sucevean în vârstă de 25 de ani, care a plecat cu familia de mic copil în Italia, susține că românii ar trebui să fie mai pozitiviști în gândire.

Am plecat din 99 în afară, am crescut peste hotare, am învățat la școală și universitate și am văzut cum lucrează la țară pământul. Pozitivitatea, în primul rând, faptul că oricât de mic e câștigul la început, măcar să amortizezi costurile inițiale înseamnă foarte mult. Am văzut tineri la 22-23 ani, dar trebuie să fie pozitivi în gândire. Poate situația economică, socială îi face așa. În Italia e diferit. Noi am avut un regim în care mediul de afaceri era controlat de stat. Eu am un vis-să vin să investesc în România, unde m-am născut și unde mă simt acasă. Este greu departe de casă. Părinții mei, ca și alții, au investit în casă. Asta este bine pentru că am plecat într-o situație foarte grea, de la un bordei, dar trebuie să investim să facem afaceri pentru ca aceste case să fie menținute. Din punct de vedere agricol cunosc italieni care au investit în agricultura românească sau au restaurant și sunt foarte mulțumiți. Ei spun că pământul nostru este bun pentru a fi cultivat. Ei spun că oamenii sunt negativiști. Visul meu este să cumpăr pământ aici și în stil Italian să fac agricultura bio. Noi din afară trebuie să aducem pozitivitatea oamenilor de aici pentru că nu este adevărat că tot românul e hoț sau caută șpagă, dar una este să trăiești în țară în fiecare zi și alta să stai o lună doar în vacanță. Noi cei din afară trebuie să dăm exemplu că suntem diferiți și prin ceea ce facem”, a spus tânărul.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*