Duminică 08 Decembrie 2024, Actualizat acum 342 zile 12:00 am

FOTO Vicepreședintele ANPM, Adrian Bidu, anunță semnarea Acordului de Mediu pentru reabilitarea liniei de cale ferată Pașcani- Dărmănești

Vicepreședintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Adrian Bidu, anunță semnarea contractului de mediu pentru reabilitarea liniei de cale ferată Pașcani- Dărmănești. Miercuri a fost semnat Acordul de Mediu pentru această importantă investiție, la sediul ANPM, în prezenta Ministrului Mediului, a presedintelui ANPM și a vicepreședintelui ANPM.

Este vorba despre un proiect care prevede reabilitarea liniei de cale ferată Pașcani-Dărmănești, între județele Iași și Suceava, pe o distanță de aproape 69 de kilometri, astfel încât trenurile să poată circula pe acest tronson cu până la 160 km/h./

„Linia, situată în nord-estul țării, în județele Iași și Suceava – cea mai mare parte din construcție este în Suceava! -, face parte din Magistrala feroviară 500 București – Dărmănești – Vicșani Frontiera, se află în administrarea Sucursalei Regionale de Cale Ferată Iași,  și este o linie importantă a reţelei de cale ferată din România, ce preia traficul internaţional european de pe cele două coridoare centrale aflate pe teritoriul României și face legătura Coridorului Rhin – Dunăre (fostul Coridor IV) cu ţările din sud – estul Europei (Bulgaria, Grecia, Turcia) și ţările din nord – estul Europei (Republica Moldova, Ucraina, Rusia)”, a specificat Adrian Bidu.

Printre lucrările prevăzute în acest proiect se află: îmbunătățirea geometriei traseului de cale ferată prin mărirea razei curbelor pentru obținerea vitezei maxime de 160 km/h; realizarea unor variante de traseu care să permită circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h; reabilitarea sau construirea de poduri, podețe și pasaje inferioare pe același amplasament sau pe amplasamente noi.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*