Toate știrile cu eticheta: Ion Lungu
Primarul Ion Lungu, despre asfaltarea străzii Universităţii: Au fost câteva observaţii la câteva capace de canal, că n-ar fi fost aliniate corect, însă vor fi recondiţionate
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, susţine că este mulţumit de modul în care s-au realizat lucrările de asfaltare a străzii Universităţii din municipiu. Deşi s-au constatat nereguli în legătură cu modul de amplasare a capacelor de canalizare, edilul spune că […]
Primăria cumpără aparate de fitness pentru suceveni
Sucevenii vor putea face mișcare în două parcuri cu aparatură fitness. Aparatele de fitness ar ajuta la stimularea musculaturii umerilor şi braţelor, membrelor inferioare şi superioare, fesierilor şi funcţiei cardio. Astfel de aparate sunt în prezent în Cluj Napoca, Bistrița, Botoşani […]
Strada Universităţii va fi închisă, sâmbătă, în totalitate
Strada Universității, din municipiul Suceava, va fi închisă, sâmbătă, în totalitate. Municipalitatea a luat această decizie pentru ca muncitorii de la Victor Construct să toarne al doilea strat de asfalt. „Încercăm să găsim o variantă de circulație pe Aleea Saturn, […]
De astăzi, a intrat în circulaţie autobuzul eletric
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că săptămâna viitoare va avea loc licitația pentru achiziționarea a cinci autobuze cu capacitate mică pentru efectuarea transportului public de călători. Lungu a spus că suma destinată acestor achiziții este de un milion […]
Curtea de Conturi, în control la Primăria Suceava
Curtea de Conturi efectuează un control la Primăria Suceava. Primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu, a declarat că este vorba de un control anual la administrația locală, pe anul 2014. Curtea de Conturi va verifica documentele Primăriei aproximativ […]
Primăria Suceava acuzată că refuză să autorizeze schimbarea acoperişului unei importante clădiri din Suceava. Vezi reacţia edililor!
Primăria municipiului Suceava se opune autorizării shimbării acoperișului uneia dintre cele mai importante clădiri din municipiul Suceava, din centrul istoric, respectiv
Încă 94 de salariaţi de la Termica, disponibilizaţi
Încă 94 de salariaţi ai societăţii de termoficare din Suceava vor fi disponibilizaţi. Aceştia vor beneficia, însă, de compensaţii financiare. „La Termica este o problemă de sistem, să încercăm şi noi să nu lăsăm aceşti oameni pe drum. Decizia pe […]
Primarul Ion Lungu îi îndeamnă pe suceveni să nu se debranşeze de la sistemul centralizat de termoficare
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, îi îndeamnă pe locuitorii municipiului să nu se debranşeze de la sistemul centralizat de termoficare, susţinând că sunt „şanse să o scoatem la capăt cu acest sistem de încălzire în municipiul Suceava”. Lungu a precizat […]
Sucevenii vor circula gratuit cu autobuzul electric, o săptămână
Locuitorii din municipiul Suceava vor circula gratuit cu autobuzul electric, timp de o săptămână. Anunţul a fost făcut, miercuri, de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Potrivit acestuia, între 20 şi 25 mai, locuitorii municipiului Suceava vor beneficia de călătorii gratuite […]
Primarul Sucevei: Nu sunt mulţumit de modul cum s-a asfaltat pe Calea Unirii şi Cuza Vodă
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, marţi, că nu este mulțumit de modul cum s-a asfaltat pe Calea Unirii şi pe Cuza Vodă. El le-a cerut celor de la Victor Construct să prezinte un grafic pentru ca lucrările să […]