Toate știrile cu eticheta: DGASPC
DGASPC Suceava eliberează bilete de călătorie gratuită pentru persoanele cu handicap
Eliberarea biletului de călătorie gratuită se face de către DGASPC numai în
FOTO Spectacol la serbarea de Crăciun a copiilor din cadrul Serviciilor multifuncționale din Gura Humorului
Sărbătoarea”Nașterea Domnului” a fost vestită marți 18 decembrie, de la ora 11.00 la Centrul Cultural din Gura Humorului de către beneficiarii Serviciilor Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului precum și de personalul din cadrul acestui serviciu. La eveniment […]
Campania „Susținem performanța”, la prima ediție. Zeci de copii și tineri din sistemul de protecție, premiați
La finalul premierii, tânărul Ștefan Cizmaru, tot din sistemul de protecție, elev în cl a XI-a la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava, participant la
Zeci de persoane legitimate și peste 20 de mașini controlate la Șcheia de polițiști și jandarmi
La acțiune au participat și polițiști locali, dar și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Campania „Porți deschise spre voluntariat” desfășurată de DGASPC Suceava
Începând cu luna aprilie Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava a inițiat o serie de acțiuni care preced campanie Campania ”PORȚI DESCHISE-spre voluntariat” care se va desfășura la nivelul centrelo și serviciilor din structura Direcției, în […]
FOTO Serbarea „Lumina din sufletele noastre” organizată de beneficiarii serviciilor multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate din Gura Humorului
Momentele prezentate au reușit să împletească, într-un mod deosebit, pricesne și sfaturi de suflet, Decalogul Tăcerii dar și mesaje cu iz pascal.
Mărțișoare realizate de copiii din grija DGASPC, dăruite pacienților de la spitalul din Gura Humorului
Copiii și tinerii din cadrul Serviciilor Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului, în parteneriat cu Asociația Ana-Dor din Gura Humorului și Colegiul Al.Cel Bun din Gura Humorului, au pregătit și în acest an, sute de mărțișoare realizate chiar […]
FOTO Oferta educațională a Forțelor Navale Române, prezentată copiilor din cadrul Serviciilor Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate- Fălticeni
La finalul activității toți copiii au primit daruri din partea oaspeților mult îndrăgiți.
DGASPC Suceava: Termenul de depunere a cererilor privind eliberarea Cardului European de Dizabilitate a fost prelungit
S-a prelungit termenul de depunere a cererilor privind eliberarea Cardului European de Dizabilitate, document care dă dreptul persoanelor cu dizabilităţi la acces gratuit la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber, în statele membre ale Uniunii Europene participante […]
„Deschide ochii…! Deschide inima!”, la Iulius Mall
Anul acesta, în cadrul evenimentului, persoanele cu dizabilitati vor demonstra ceea ce a afirmat celebrul Robert M. Hensel, el însuși născut cu o dizabilitate