Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Campania „Porți deschise spre voluntariat” desfășurată de DGASPC Suceava

Începând cu luna aprilie Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava a inițiat o serie de acțiuni care preced campanie Campania ”PORȚI DESCHISE-spre voluntariat” care se va desfășura la nivelul centrelo și serviciilor din structura Direcției, în perioada 21-25 mai 2018.

Astfel, joi, 26 aprilie 2018, la sediul DGASPC Suceava a avut loc o întâlnire cu organizațiile nonguvernamentale din județ dar și din regiunea N-E (Iași, Neamț, Botoșani). Această întâlnire a avut ca scop o mai strânsă colaborare între specialiștii Direcției și reprezentanții organizațiilor dar și dezvoltarea unui schimb de experiență util tuturor.

Sub motto-ul ”Construim punți, dărâmăm ziduri”- conducerea Direcției a lansat tuturor celor prezenți invitația de a ne fi parteneri prin programe de voluntariat la nivelul centrelor de copii și adulți din structura DGASPC Suceava (prin inițiarea de acțiuni de socializare, dezvoltare personală, ateliere de lucru, ajutor la teme, pregătirea pentru viață independentă etc).like facebook, suceava, news, stiri

„Aceeași invitație am lansat-o și la întâlnirea cu instituțiile partenere, în data de 9 mai. Instituțiile care ne-au onorat cu prezența au fost următoarele: Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Centrul Regional împotriva Traficului de Persoane Suceava, Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava, DAS Siret, Avocatul Poporului Suceava, Direcția Județeană de Evidență Informatizată a Persoanei, Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir” Suceava, Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Judecătoria Fălticeni, AJPIS Suceava, CSEI Suceava, Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil – Rădăuți, Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava, Liceul Tehnologic Special Bivolărie, ISU Suceava, Biblioteca Bucovina ”IC. Sbiera” Suceava, Centrul Cultural Bucovina, CSEI ”Sfântul Andrei” Gura Humorului, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, DAS Suceava, Clinica ALIAT Suceava, Școala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc, CJRAE Suceava, Consiliul Județean al Elevilor Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava, Asociația Fălticeni Cultural”, susțin reprezentanții DGASPC.

Implementarea unor proiecte și programe de voluntariat cu sprijinul instituțiilor care doresc să se implice în educarea, formarea și dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor din sistemul de protecție, va avea ca rezultate: stabilirea unor relații trainice de prietenie, recuperarea carențelor educaționale, descoperirea și valorizarea aptitudinilor, creșterea stimei de sine, reducerea riscului de marginalizare și discriminare în cadrul colectivelor școlare sau în comunitate, dezvoltarea personală și acumularea unui set de cunoștințe, pentru a-și stabili un țel pentru care să se pregătească fiecare copil sau tânăr din sistemul de protecție.

În același timp, ne dorim nu doar implicarea sectorului pvublic și al celui privat în proiectele noastre de voluntariat, care să conducă la dezvoltarea aptitudinilor, valorilor umane și stimei de sine în rândul copiilor, tinerilor și adulților din sistemul de protecție,  ci, mai ales, stimularea implicării acestora ca și voluntari, în acțiuni menite să le asigure inserția școlară, socială și profesională, devenind astfel,  utili societății. Tot în seria acțiunilor care preced campania, am lansat un Concurs desene cu tema ”Centenar prin ochi de copil”-și alegerea desenului care va apărea pe afișul Campaniei Porților deschise-
Miercuri, 9 Mai, de Ziua Europei, am organizat această expoziție și cu sprijinul invitaților noștri, am desemnat desenul câștigător. Rezultatul întâlnirilor cu ONG-urile și instituțiile, nu întârzie să apară, astfel încât am primit deja, pe lângă parteneriatele în derulare și alte propuneri de parteneriat: de la Fundația Speologică Bucovina Suceava care dorește să organizeze o excursie cu copiii de la Centrul de Plasament Speranta Suceava, de la Fundația Motivation România care dorește să vină în sprijinul persoanelor cu dizabilități, de la Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina care dorește organizarea unei burse a locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități, de la Autoritatea Națională pentru Prevenirea Traficului de Persoane. Vă reamintim că în perioada 21-25 Mai, vom desfășura Campania ”Porți deschise” la nivelul centrelor și serviciilor din structura DGASPC Suceava și vă lansăm invitația de a vizita centrul sau serviciul care vă trezește interesul. Ne adresăm, de asemenea, familiilor copiilor sau adulților internați în centre, să dea curs invitației și să restabilească legătura de suflet, atât de importantă pentru beneficiarii noștri care nu duc lipsă de nimic înafara relației cu familia si de acceptarea comunității, în unele cazuri”, potrivit DGASPC.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Campania „Porți deschise spre voluntariat” desfășurată de DGASPC Suceava | Moldova24

Lăsați un comentariu

*