Vineri 25 Iulie 2025, Actualizat acum 205 zile 12:00 am

PUBLICITATE

Toate știrile din categoria: Sănătate

Adrian Popoiu

Spitalul de Boli Cronice Siret are manager nou

Managerul Spitalului de Boli Cronice Siret, Marius Scorobohaci, și-a încheiat, luni, mandatul. Potrivit primarului orașului Siret, Adrian Popoiu, contractul de management a fost încheiat în ianuarie 2013 pentru o perioada de 3 ani ( perioada maximă prevăzută de lege ). […]

Zeci de suceveni, la spital, după ce au alunecat pe gheață

În primele trei zile ale noului an, la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul  Spitalului  Judeţean Suceava au ajuns un număr de 34 de persoane  după ce au alunecat pe gheaţă. Directorul medical al unității spitalicești,  Tiberius Brădăţan, a […]

Primul copil născut în 2016, la Suceava, este fetiță

Primul bebeluș născut în prima zi din 2016 este fetiță. Micuța s-a născut la ora

Vezi ce farmacii vor fi deschide de Revelion!

Farmacia “Dorna Farm” de lângă Spitalul Județean Suceava și Farmacia Donna, din aceeași zonă, vor fi deschise non-stop în perioada sărbătorilor, inclusiv de Revelion. În municipiul Suceava farmaciile cu program prelungit în ziua de 31 decembrie sunt: “Farmalin” (07:00-24:00), “Casandra” […]

Recomandările Direcției de Sănătate Publică Suceava, pentru populație, în perioada cu temperaturi scăzute

Expunerea prelungita la frig poate cauza hipotermie, degeraturi, dar si probleme legate de starea psihica precum somnolenta, pierderi de memorie, dificultati de vorbire, iar pe vreme friguroasa se pierde pana la 50% din caldura corpului prin extremitati, anunță Direcția de […]

Sucevean suspect de malarie, dus la Spitalul de Boli Infecțioase din București

Un bărbat de 34 de ani din Plopeni, Salcea, a ajuns în stare gravă, luni, la Spitalul Județean Suceava, fiind suspect de malarie. Bărbatul avea dureri de cap, grețuri, frisoane și febră și era în stare de semi-conștiență. Medicii suceveni […]

Peste 2.300 de suceveni diagnosticați cu viroze respiratorii

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava susțin că în ultima săptămână, în județul Suceava s-au înregistrat 2.329 de cazuri de infecții respiratorii acute. Cele mai multe, respectiv 1.037 au fost în municipiul Suceava. Un număr de 45 de persoane […]

Pacienții cu arsuri pe mai multe de 30% din suprafața corpului nu pot fi îngrijiți la Spitalul județean Suceava

Din cauza dotărilor insuficiente, la Spitalul Judeţean Suceava nu pot fi îngrijiţi pacienţii cu arsuri pe mai mult de 30% din suprafaţa corpului. Din acest motiv, pacienţii cu arsuri grave sînt transferaţi la clinici din Iaşi sau Bucureşti. În Secţia […]

„Boala mâinilor murdare” face ravagii în județ. Vezi zonele cu focare de hepatită!

Hepatita A sau „boala mâinilor murdare” cum mai este denumită popular face ravagii în mai multe localități din județ. Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică, sunt focare de hepatită în Ilișești (39 cazuri), Rotunda (21 cazuri), Stulpicani (27 cazuri), Berchișești (18 […]

Alertă! Focare de oreion în mai multe licee din județul Suceava

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava monitorizează nu mai puțin de  opt focare de oreion ce includ 133 de cazuri în unități de învățământ din trei municipii din județ, respectiv Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei. Potrivit adjunctului DSP Suceava, […]

PUBLICITATE