Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

DSP va monitoriza toți copiii cu boală diareică acută

zorescuDirecția de Sănătate Publică Suceava va monitoriza toate cazurile de boală diareică acută cu deshidratare la copiii cu vârste mai mici de cinci ani, în baza unei solicitări a Ministerului Sănătăţii. Directorul adjunct al DSP Suceava, Cătălina Zorescu, spus că va transmite adrese tuturor medicilor de familie din judeţ astfel încât, în cazul în care aceştia depistează cazuri de boală diareică acută la această categorie de vârstă, să informeze instituţia pentru a se interveni cu măsuri specifice.

like-facebookDSP Suceava monitorizează calitatea apei din reţelele publice de alimentare cu apă potabilă, dar şi cea a fântânilor publice din localităţile în care s-au încheiat contracte cu primăriile.

Potrivit lui Zorescu, astfel de contracte s-au încheiat în 2015 cu 24 de primării din judeţ, în baza cărora au fost recoltate probe de apă de la 100 de fântâni publice pentru determinări chimice şi bacteriologice.
Ministerul Sănătăţii a emis, marţi, un comunicat de presă în care sunt prezentate informaţii despre bacteria Escherichia coli (E.coli) şi măsurile de prevenţie a infecţiei Shiga toxina E.coli(STEC).
Potrivit Ministerului Sănătăţii, infecţia apare în urma ingestiei de STEC şi se produce în special după consumul de alimente sau apă contaminate.

Potrivit Ministerul Sănătăţii, infecţia cu STEC se diagnostichează prin examenul microbiologic al materiilor fecale (coprocultura), ce permite identificarea E. coli O157:H7 sau a toxinei Shiga în produs.
Prezentarea la medicul de familie sau la specialist trebuie făcută imediat, mai ales în cazul copiilor din categoria de vârstă 0 -i 5 ani, dacă diareea este însoţită de febră sau scaune cu sânge. La adulţi, fără altă simptomatologie decât diareea, prezentarea le medic este obligatorie dacă acesta persista timp de trei zile.

Cea mai importantă măsură terapeutică este cea de rehidratate şi reechilibrare electrolitică, iar antibioticele nu sunt recomandate pentru tratamentul acestei infecţii şi nici anti-diareicele întrucât aceste medicamente pot creşte riscul apariţiei Sindromului Hemolitic Uremic.
Printre măsurile de prevenţie a infecţiei cu STEC recomandate de Ministerul Sănătăţii se numără menţinerea igienei mâinilor prin spălarea cu apă şi săpun după folosirea toaletei, după schimbarea scutecelor copilului şi înaintea preparării sau a consumului de alimente, dar şi după contactul cu animalele sau cu materialele utilizate pentru îngrijirea acestora.

Totodată, este recomandată prepararea corespunzătoare termic a cărnii, în special a cărnii tocate de vită, ce trebuie gătită la o temperatură de minimum 70 de grade Celsius, dar şi evitarea consumului de lapte crud (nepasteurizat), a produselor lactate nepasteurizate sau achiziţionate din surse neautorizate, precum şi evitarea consumului de suc de mere nepasteurizat.
În cazul apariţiei simptomatologiei de boală diareică, Ministerul Sănătăţii recomandă părinţilor să se prezinte cu copilul la medicul de familie sau în cea mai apropiată unitate sanitară şi să nu administreze copiilor medicamente fără recomandarea unui medic, pentru a nu îngreuna depistarea cauzelor apariţiei bolii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*