Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

FOTO Sindicaliștii de la Sanitas Suceava au protestat în fața Ministerului Muncii

Sindicaliștii de la Sanitas Suceava au protestat, miercuri, în faţa Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Aceștia sunt nemulţumiţi de efectele OUG 114/2018 şi ale Legii 153/2017 asupra celor care activează în domeniul sănătăţii, asistenţei sociale şi medicinei şcolare. Reprezentanţii Sanitas consideră că OUG 114 afectează grav salariile angajaţilor din sănătate şi din asistenţa socială.

like facebook, suceava, news, stiriSindicaliştii critică şi lipsa de reacţie a responsabililor guvernamentali la solicitările lor. Printre revendicări se numără: eliminarea din plafonul de 30% a indemnizaţiei de hrană şi a sporului pentru asigurarea continuităţii activităţii în unităţile sanitare şi de asistenţă socială, calcularea sporurilor şi a gărzilor la salariul de bază actual pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, asigurarea finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, includerea contravalorii indemnizaţiilor pentru concediile de odihnă şi pentru concediile medicale în suma salariilor de bază de la nivelul ordonatorului de credite, eliminarea inechităţilor în ceea ce priveşte aplicarea regulamentului de sporuri, corectarea inechităţilor din Legea 153/2017 şi includerea în Anexa II a tuturor categoriilor de personal din sănătate şi asistenţa socială, precum şi negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*