Tânărul din Vicovu de Sus, care a intrat cu mașina într-un stâlp la Suceava, avea permisul suspendat

4 martie 2018

Tânărul de 25 de cani, din Vicovu de Sus, care a fost rănit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un accident la Suceava, avea permisul suspendat.

Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe str. Gheorghe Doja din municipiul Suceava, după ce a trecut de intersecția cu str. Mircea Damaschin, Andrei Romaniuc, un tânăr de 25 de ani, din orașul Vicovu de Sus, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat un stâlp de la iluminat public.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat cu ambulanţa la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul are permisul de conducere suspendat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural”, susțin polițiștii.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Tânărul din Vicovu de Sus, care a intrat cu mașina într-un stâlp la Suceava, avea permisul suspendat”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia