Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

122 de suceveni au depus dosare de schimbare a numelui pe cale administrativă

Un număr de 122 de suceveni au  depus dosare de schimbare a numelui  pe cale administrativă, anul trecut. Potrivit unui raport al Direcției de Evidența Persoanelor, în 2016, s-au efectuat verificările necesare în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru un număr de 122 dosare de schimbare a numelui pe cale administrativă şi s-au înaintat preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava un număr de 109 referate cu propuneri de admitere a cererilor.

De asemenea, s-au emis 146 avize favorabile pentru rectificarea unor rubrici din actele de stare civilă, în baza documentaţiilor înaintate de către ofiţerii de stare civilă delegaţi. Tot în 2016, s-au operat în registrele de stare civilă păstrate în arhiva instituţiei 18.069 comunicări de menţiuni primite de la ofiţerii de stare civilă din teritoriu.

Au fost efectuate verificări în vederea completării a 551 de extrase pentru uzul organelor de stat, ca urmare a solicitărilor transmise de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, poliţie, parchet, primării, alte autorităţi competente în domeniu.

În vederea stabilirii unei practici unitare în domeniul stării civile, s-au transmis un număr de 26 instrucţiuni şi circulare cu un conţinut de îndrumare, pentru informare şi aplicare de către ofiţerii de stare civilă delegaţi din judeţ.

Când își poți schimba numele

Procedura schimbării de nume pe cale administrativă este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, aprobată prin Legea nr. 323/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă va depune o cerere la primăria în a cărei rază teritorială își are domiciliul, sau la primăria ultimului loc de domiciliu avut în țară, în cazul cetățenilor români cu domiciliul in străinătate.

Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată și să fie însoțită de următoarele acte :
-copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui;
-un exemplar al MONITORULUI OFICIAL AL ROMÂNIEI, Partea a III-a, în care a fost publicat, pe cheltuiala solicitantului, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an;
-consimțământul, dat în formă autentică, al celuilalt soț, în cazul schimbării numelui de familie purtat în timpul căsătoriei;
-copia de pe decizia de aprobare a autorității tutelare, în cazurile prevazute de art.7 din O.G. nr.41/2003*;
-cazierul judiciar și cazierul fiscal ale solicitantului;
-orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare.

(1) Cetățenii români pot obține, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie și a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, în condițiile prezentei ordonanțe.
(2) Sunt considerate ca întemeiate cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:
-când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;
-când persoana în cauza a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care doreste să îl obțină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum și asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume;
-când, din neatenția ofițerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoașterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate mențiuni greșite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte;
-când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regulă reunite, și dorește schimbarea acestuia;
-când persoana în cauză poartă un nume de familie de proveniență străină și solicită să poarte un nume românesc;
-când persoana și-a schimbat numele de origine straină într-un nume românesc, pe cale administrativă, și dorește să revină la numele dobândit la naștere;
-când părinții și-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinților lor;
-când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalți membri ai familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopției, a menținerii numelui la căsătorie, a stabilirii filiatiei ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe cale administrativă;
-când soții au convenit cu ocazia încheierii căsătoriei să poarte numele de familie reunite și ambii solicită schimbarea acestuia pe cale administrativă, optând pentru numele de familie dobândit la naștere de către unul dintre ei ori să revină fiecare la numele avut anterior căsătoriei;
-când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării nașterii, însă, întrucât nu a sesizat instanța pentru încuviințarea purtării numelui de familie al acestuia în timpul vieții, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă;
-când prenumele purtat este specific sexului opus;
-când persoanei i s-a încuviințat schimbarea sexului prin hotarâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă și solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medico-legal din care să rezulte sexul acesteia;
-alte asemenea cazuri temeinic justificate.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*