Marti 14 Mai 2024, Actualizat acum 134 zile 12:00 am

Copil sugrumat cu șiretul de la pantofi pentru că a refuzat să stea la băut. Criminalul, trimis în judecată

Foto: Adevarul

Foto: Adevarul

Un tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Păltinoasa, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în stare de arest preventiv, pentru omor.

Potrivit anchetatorilor, Narcis Marian Covaci, din cătunul Țîmpoci, satul Capul Codrului, comuna Păltinoasa, a ucis un copil de 12 ani (C.G.C) pe motiv că acesta a refuzat să stea la băut cu el.

like-facebookLa data de 30 iulie 2016, în jurul orelor 22:00, tânărul de 18 ani a plecat cu mai mulți prieteni din satul Capul Codrului la un bar din orașul Gura Humorului, unde au consumat băuturi alcoolice. Spre dimineața zilei de 31 iulie 2016, Narcis Covaci a revenit acasă cu o sticlă de palincă. Acesta l-a văzut pe fratele său împreună cu copilul de 12 ani și i-a invitat în casă să bea cu el.

A ucis un copil de 12 ani, iar acum vrea în libertate. Vezi ce au decis judecătorii!

„Tu în seara asta bei cu mine”, i-a spus Narcis Covaci copilului de 12 ani. Băiatul a băut două pahare din respectiva băutură, adică aproximativ 50-100 ml, dar s-a temut că se va îmbăta foarte tare și nu va mai putea ajunge acasă așa că a refuzat să mai bea.

„Starea de ebrietate în care se afla atunci inculpatul, combinată cu o așa-zisă agresiune anterioară din partea victimei asupra unei rude a inculpatului l-au determinat pe inculpat să-l agreseze (în casă) pe minorul C.G.C. Inculpatul i-a aplicat victimei două lovituri cu palma peste față, acesta fiind și momentul când martorul a văzut ultima dată în viață victima deoarece, temându-se de fratele său (și el fiind anterior agresat de acesta de mai multe ori), a plecat din locuința comună — în cursul nopții dormind în casa unei vecine”, susțin procurorii.

Tânăr de 18 ani arestat pentru uciderea unui copil de 12 ani

În jurul orei 3.00, copilul de 12 ani a ieșit pentru a pleca acasă, dar Narcis Covaci a ieșit după el și  l-alovit cu palmele și picioarele, apoi cu o piatră în cap. Turbat de furie, individul a luat un șiret de la pantoful copilului și cu acesta l-a sugrumat. Văzând că acesta nu mai respiră, Narcis Covaci  l-a apucat de mâini și de picioare și l-a târât la o distanță de câțiva metri, abandonând apoi cadavrul printre arbuști.

Cadavrul victimei a fost descoperit de un frate de-al său în după-amiaza zilei de 01 august 2016.

Medicii legiști au stabilit că moartea victimei a fost violentă.  Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*