Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

FOTO! Sute de persoane prezente la hramul Mănăstirii Hagigadar

manastirea hagigadar (35)Sute de credincioși din întreaga ţară, dar şi armenii din Turcia, Armenia și SUA au fost prezenţi, duminică, la hramul Mănăstirii Hagigadar, prilejuit de apropierea sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. Înainte de slujba religioasă a avut loc și slujba de sfințire a casei de oaspeți, renovată după cinci ani de la incendiu.

Cu o seară înainte, în curtea parohiei armeneşti din Suceava, a fost pregătită tradiţionala ciorbă de urechiuşe, din care, după slujba s-au ospătat pelerinii. Având hramul “Adormirea Maicii Domnului”, la fel ca principalele lăcaşuri de cult creştine ortodoxe – Putna şi catolice – Cacica, mănăstirea Hagigadar cunoscută și sub numele de biserica “împlinirii tuturor dorinţelor”, este loc de pelerinaj tradiţional al întregii comunităţi armene din România, dar şi din întreaga lume.

manastirea hagigadar (40)Pentru ca dorinţele să le fie împlinite, credincioşii trebuie să urce în genunchi dealul până la lăcaşul de cult, iar apoi să înconjoare de trei biserica și să se roage în cele patru colțuri ale lăcașului de cult. Slujba a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Episcop Datev Hagopian, primat al Diocezei armenilor din România, alături de un sobor de preoţi, printre care şi Azad Mandalian, preotul armean din Suceava.

După slujbă, au fost sfinţiţi strugurii care apoi au fost oferiţi credincioşilor, iar PS Datev Hagopian a rostit, în limba armeană, o rugăciune către Fecioara Maria și a urat celor prezenți „pace, putere, sănătate și bogăție”.

Printre pelerini s-au aflat şi prefectul județului, Constantin Harasim, vicepreședintele CJ, Gheorghe Niță,primarul Sucevei, Ion Lungu, preşedinte al Uniunii Armenilor din România,Varujan Vosganian.
PS Datev Hagopian a spus că la Mănăstirea Hagigadar îi place totul și că aici există o forță de credință.

bucurestiTotul îmi place aici la Suceava, se simte pace și se vede o iubire a pelerinilor care vin aici. De cinci ani Casa de Oaspeți nu a fost funcțională și acum a fost refăcută cu finanțare de la statul roman cu ajutorul domnului Victor Opaschi de la Secretariatul de Stat de Culte. Am observat că de la an la an ,viața cultural și spiritual a comunității armene din Suceava este în creștere.Suceava este un simbol al credinței armenilor”,  a spus PS Datev Hagopian.

Părintele Avedis Mandalian, preotul paroh al Bisericii Armene din Constanța a declarat că în fiecare an vin cu mare bucurie aici „dar în acest an ne bucurăm și mai mult pentru că au fost finalizate lucrările de renovare la trateza bisericii și a casei de oaspeți”.

Olivia si OlgaÎnalta față bisericească a mai spus că tot din acest an a fost reînviată tradiția agapei creștine care fusese întreruptă.

„Astfel reînviem tradiția cea veche pe care de câțiva ani din motive obiective s-a întrerupt, cea a agapei creștine sau mai bine zis a mesei tradiționale de hramul mănăstirii. Noua Casă de Oaspeți este un loc unde pelerinii vin să se odihnească și să fie bine primiți. Suntem fericiți că ne putem ruga măicuții Domnului ca să ne ajute în continuare nu atât să facem lucrurile pe care le dorim pentru biserică dar să îi ajute pe toți credincioșii să facă lucrurile pe acre și le doresc pentru ei”,  a spus părintele Avedis Mandalian.

Credincioșii s-au rugat pentru ca dorințele lor să fie împlinite. Olga Macovei din Suceava a spus că a venit să se roage pentru sănătatea familiei, pentru ajutor și spor în casă și pentru împlinirea dorințelor.

Am fost impresionată de slujba în limba armeană și de numărul mare de credincioși și de faptul că primordială este bunăstarea oamenilor pentru biserica armeană”,  a spus Olga Macovei.

Gabriela Varzari din Botoșani a venit la hramul mănăstiri alături de familie și prieteni.

Am venit împreună cu soțul și un grup de prieteni. Am stat la slujbă, iar acum mergem să vizităm mănăstirile din Voroneț, Putna și Sucevița. Avem de sărbătorit și o prietenă care a împlinit o frumoasă”, a spus femeia.manastirea hagigadar (14)

Trăistar Ileana, în vârstă de 79 de ani din Udești a revenit după mulți ani la mănăstire.

Din cauză că mă dor picioarele în ultimii ani nu am ajuns dar anul acesta a venit fiica cu ginerele din Italia și m-au adus cu mașina. Mi-au luat și un scaunel ca să stau jos pentru că nu mai am multă putere. Au venit și nepoții și cuscra cu noi să fim toată familia împreună, măcar odată pe an. Ne rugăm să le fie bine în strănătate că tare greu ne este că îi vedem rar”,  a spus bătrâna.

Suceava este, după ţinuturile istorice armeneşti şi ţinuturile Ierusalimului, oraşul cu cea mai mare încărcătură religioasă pentru armeni”, a declarat Vosganian, arătând că aici comunitatea armeană a construit două mănăstiri, unice în felul lor în Europa şi patru biserici dintre care trei mai există şi astăzi.

El a subliniat că Episcopia Armeană din România este, probabil, una din cele mai vechi din Europa, în afara ţinuturilor istorice armeneşti şi a ţinuturilor sfinte ale Ierusalimului, fiind înfiinţată, la Suceava, în anul 1401, pe vremea domnitorului Alexandru cel Bun.

Mănăstirea Hagigadar este un important loc de pelerinaj pentru armenii din România şi din diaspora, iar de peste o sută de ani, în duminica din preajma sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, are loc pelerinajul de hramul mănăstirii. Mănăstirea Hagigadar a fost construită în anul 1512, de doi fraţi, negustori armeni.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*