Joi 16 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Amenzi de 10.000 lei, date de polițiștii locali, de la începutul anului, pentru cerșit. Harșovschi face apel la suceveni să nu încurajeze cerșetoria

cersetori (1)Autoritățile locale au în vedere diminuarea fenomenului cerşetoriei din municipiul Suceava. Viceprimarul Lucian Harşovschi a făcut apel la populație să nu mai dea bani cerșetorilor pentru că astfel încurajeaă aceast fenomen. El a amintit că în perioada trecută din acest an, poliţiştii locali au încheiat 95 de procese verbale de constatare a contravenţiei, valoare amenzilor date fiind de 10.000 de lei.

Mulţi dintre cerşetori au fos ridicați și duși cu maşinile Poliţiei Locale, în localităţile de domiciliu, respectiv în Şcheia, Drăgoieşti, Salcea, Pătrăuţi şi Ipoteşti, dar şi urcaţi în tren, în cazul celor din Neamţ, Tîrgu Frumos şi Vălenii de Munte.

cersetori (2)Poliţia Locală îi identifică, îi duce la sediu, le aplică măsura contravenţională prevăzută de lege, după care trebuie să le dea drumul. Nu poate face mai mult”, a spus viceprimarul Sucevei.like-facebook

El a dat ca exemplu și cazul unui bărbat din Adâncata care le-a și spus oamenilor legii că decât să muncească la o carieră de piatră unde câștigă 50-60 de lei, mai bine cerșește pentru că are un venit mai mare. cersetori (3)

În ceea ce îi priveşte pe minori, aceştia sunt prezentaţi Centrului de Primiri Urgenţe al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului, unde sunt ţinuţi până la efectuarea unei anchete sociale, anul acesta trecând prin această procedură 9 copii care au fost găsiți cerșind în municipiul reședință de județ.

Până acum, mamele cu copii aveau parte de consiliere, după care reveneau în locul din care fuseseră ridicaţi. Acest lucru nu se mai va întâmpla, minorii cu pricina urmând a fi instituţionalizaţi.

„Ancheta este efectuată de Primăria municipiului Suceava, constatăm dacă minorul este abuzat, neglijat sau părăsit, cazuri în care solicităm instituţionalizarea. Am avut discuţii cu noua conducerea a Direcţiei şi am încredere că, de a doua zi după ce îi ducem acolo, nu îi vom mai regăsi pe străzi”, a mai adăugat Harşovschi.

În opinia sa, fenomenul cerşetoriei ar avea o amploare mai mică dacă sucevenii nu l-ar încuraja, dând bani persoanelor care cer la colţ de stradă, în zone cu vad, precum şi în intersecţii, la semafoare. Chiar dacă autoritățile susțin că numărul cerșetorilor nu a crescut, centrul Sucevei și lăcașurile de cult din municipiul Suceava, în mod special poarta Mănăstirii Sf. Ioan sunt pline de cerșetori care agasează trecătorii și turiștii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*