Miercuri 15 Mai 2024, Actualizat acum 135 zile 12:00 am

Fostul director al Casei de Pensii Suceava, condamnat la închisoare

judecat 2Fostul director al Casei Județene de Pensii Suceava, Viorel Ionel Neagu, a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Miercurea Ciuc la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare.

Judecătoria Miercurea Ciuc a pronunțat vineri, pe data de 29 ianuarie 2016, o primă sentință în dosarul în care Viorel Ionel Neagu, fost director al Casei de Pensii Suceava a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, la jumătatea lunii iunie a anului 2009, potrivit Obiectiv de Suceava,

like-facebookConform soluției pe scurt, prezentată pe portalul instanței de judecată de la Miercurea Ciuc, unde a fost strămutat, cu mai mult timp în urmă dosarul, au fost încetate procesele penale pornite împotriva Veronicăi Motrescu, Marilenei Paulina Olar. A decis însă condamnarea lui Ionel Neagu la pedeapsa de 2 ani și șase luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu. Instanța din Harghita a stabilit de asemena că adjunctul lui Neagu de acum mai bine de un deceniu, Nicolai Popovici să fie condamnat la 2 ani de închisoare, pentru aceeași infracțiune de abuz în serviciu. In cazul amândurora s-a decis interzicerea pentru o perioadă de trei ani de la rămânerea definitivă a sentinței, exercitarea dreptului de a exercita o funcție publică și a unor drepturi. S-a dispus totodată suspendarea executării pedepsei stabilindu-se un termen de supraveghere de trei ani.

De asemenea, a fost admisă acțiunea părții civile Casa Județeană de Pensii Suceava iar instanța i-a obligat pe Ionel Neagu și pe Nicolai Popovici la plata în solidar a sumei de 1,193 milioane de lei cu titlu de daune materiale. S-a menținut totodată sechestrul asigurător stabilit prin ordonanța procurorului din 2 iunie 2009, asupra bunurilor celor doi inculpați.

Acum mai bine de șase ani arătam că fostul șef de la Casa de Pensii, Ionel Neagu, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, împreună cu fostul director adjunct al Casei Județene de Pensii Nicolai Popovici, Veronica Cornelia Motrescu și Marilena Paulina Olar. Dosarul fusese purtat de la un procuror la altul în diferite structuri, începând cu anul 2004. Ionel Neagu urma să fie judecat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și instigare la fals material în înscrisuri oficiale. Nicolai Popovici trebuia judecat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, La acea vreme, Petrea Florea, în calitate de fost auditor la Casa Județeană de Pensii Suceava, a depus un memoriu la D.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava, prin care sesiza faptul că în perioada 2002 – 2003, Ionel Neagu, în calitate de director la Casa Județeană de Pensii Suceava, și alți funcționari din cadrul acelei instituții, au eliberat bilete de tratament balnear pentru pensionari cu încălcarea dispozițiilor legale, fapt ce a generat crearea unui prejudiciu pentru bugetul asigurărilor sociale de stat în sumă de 8.150.786.277 lei vechi.

Inițial dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în vederea preluării.

IPJ Suceava – Serviciul de Investigare a Fraudelor, a început urmărirea penală față de Ionel Neagu pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și instigare la fals material în înscrisuri oficiale constând în aceea că în calitate de director general al Casei Județene de Pensii Suceava, în perioada 2002 – 2003, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau îndeplinirea în mod defectuos a acestora, a contribuit la introducerea în circuitul balnear a circa 1580 bilete de tratament eliberate cu încălcarea dispozițiilor legale, fapt ce a generat bugetul asigurărilor sociale de stat cu un prejudiciu de 8.150.786.277 lei vechi iar pentru acoperirea neregulilor referitoare la eliberarea biletelor de tratament s-a folosit de mai multe manopere frauduloase de fals în înscrisuri oficiale și sub semnătură privată,

Prin rezoluția din 16.10.2007 a I.P.J. Suceava – Serviciul cercetări penale s-a început urmărirea penală împotriva lui Nicolai Popovici pentru că în calitate de director economic în cadrul Casei Județene de Pensii Suceava, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu și îndeplinirea defectuoasă a acestora s-a cauzat bugetului asigurărilor sociale de stat prejudiciul sus menționat iar după crearea și constatarea acestui prejudiciu nu a luat măsuri de recuperare a debitului creat. Veronica Cornelia Motrescu, , în calitate de referent în cadrul Compartimentului Gestiune Bilete de Tratament al Casei Județene de Pensii Suceava și-a depășit cu intenție atribuțiile de serviciu și a aprobat un număr de 10 bilete de tratament pe numele unor pensionari care nu au solicitat astfel de bilete și nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu cu privire la primirea și înregistrarea cererilor de tratament, fapt ce a generat crearea în dauna bugetului asigurărilor sociale de stat, iar Marilena Paulina Olar în calitate de referent în cadrul Compartimentului Gestiune Bilete de Tratament al Casei Județene de Pensii Suceava, din culpă nu și-a îndeplinit în mod corect atribuțiunile de serviciu și a eliberat un număr de peste 1700 de bilete de tratament fără să existe documentația completă cerută de normele legale.

Anchetatorii au stabilit că în vederea eludării normelor legale cu privire la eliberarea biletelor de tratament balnear, Ionel Neagu, după primirea repartițiilor de la Casa Națională de Pensii, solicita biroului informatic să listeze repartițiile pe fiecare serie în dublu exemplar. Un exemplar îl reținea el, iar celălalt exemplar, după ce modifica numărul de locuri în minus, îl transmitea la compartimentul gestiune bilete de tratament. De asemenea, se mai solicitau suplimentări de locuri, de regulă în sezonul estival și pentru stațiunile mai căutate, iar repartițiile suplimentare nu mai ajungeau la compartimentul gestiune bilete de tratament, fiind reținute și distribuite personal de către Neagu.

Prin mecanismul de confecționare în fals a dosarelor de solicitare a biletelor de tratament, de emitere și de introducere a acestora în mod ilegal în circuitul balnear, au fost viciate operațiunile de decontare dintre Casa Națională de Pensii și prestatorii de servicii balneare, prejudiciindu-se bugetul asigurărilor sociale de stat cu sumele ce au reprezentat valoarea biletelor de tratament eliberate altor persoane decât pensionarii titulari.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*