Joi 14 Noiembrie 2024, Actualizat 12:00 am

FOTO! Lux și opulență la Balul oamenilor de afaceri. Vezi câștigătorii trofeelor de excelență în afaceri!

balul oamenilor de afaceri (4)Cei mai importanți oameni de afaceri din Suceava au fost sărbătoriți, vineri seară, în cadrul  Galei execelenței în afaceri organizată de Camera de Comerț și Industrie Suceava, eveniment aflat deja la a XXV ediție.

La evenimentul monden al toamnei au participat cei mai puternici oameni de afaceri care au înregistrat în anul 2014 cifre remarcabile în ciuda dificultăților cu care se confruntă domeniul economic.

Afaceriștii suceveni au fost premiați în cadrul galei după care a urmat Balul oamenilor de afaceri. Ca în fiecare an, eleganța și rafinamentul și-au spus cuvântul. Doamnele și-au etalat ținutele elegante, iar domnii au fost la patru ace. De la eveniment nu au lipsit politicienii,reprezentanții județului dau și înalți oficiali. La aceeași masă au stat senatorii PSD, Neculai Bereanu și Ovidiu Donțu, deputatul PNL, Alexandru Băișanu, președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, prefectul județului, Constantin Harasim și primarul Sucevei, Ion Lungu, parte dintre aceștia luând cuvântul la deschiderea Topului firmelor din județul Suceava.

balul oamenilor de afaceri (2)Premierea a avut la bază șase domenii  -cercetare,dezvoltareși high tech ;industrie; agricultură, silvicultură pescuit; construcții;servicii și comerț, turism. Oamenii de afaceri au primit diplome și trofee.

„Îmi face o desoebtită plăcere ca și în acest an să vă întâmpin și să vă mulțumesc pentru eforturile pe care fiecare dintre dvs. le-ați depus în fiecare an. Iată că am ajuns la cea de a XXV a ediție și vreau să vă mulțumesc. Chiar dacă numărul firmelor a scăzut, cifra totală de afaceri este în creștere, dar în 2014 nu au fost înregistrate schimbări majore”, a spus directorul Camerei de Comerț și industrie, Lucian Gheorghiu.

Între invitați s-a mai aflat și o delegație din Ucraina dar și ambasadorul Ucrainei la București, Teofil Bauer. Din program nu a lipsit un impresionant foc de artificii. balul oamenilor de afaceri (3)

Potrivit reprezentanților Camerei de Comerț Suceava, numărul firmelor care îndeplinesc criteriile de participare la Topul Firmelor, stabilite prin aplicarea unui soft unitar la nivel naţional, este într-o permanentă creştere, evenimentul fiind organizat de toate camerele de comerț și industrie în conformitate cu prevederile art. 4, lit. m din Legea nr. 335/2007 privind camerele de comerț și industrie.

Evaluarea nivelului de performanţă şi stabilirea clasamentelor pe domenii, grupe de activitate şi grupe de mărime a firmelor, se realizează de către Comisiile pentru elaborarea Topului Firmelor, în baza unei metodologii.

like-facebookLa nivel teritorial sunt prevăzute următoarele domenii ale Topului: Cercetare – Dezvoltare şi High-Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură şi Industrie Alimentară; Construcţii; Servicii; Comerţ, Export, Turism, împărţirea domeniilor pe grupe de activitate realizându-se în baza Codului CAEN, al obiectului de activitate, declarat pe propria răspundere a firmelor în situaţiile financiare anuale. Indicatorii utilizaţi pentru clasificarea firmelor sunt: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane și eficienţa utilizării capitalului angajat.

balul oamenilor de afaceri (1)Trofeul de excelență pentru cea mai mare cifră de afaceri în anul 2014 a fost obținut de Egger România SRL Rădăuți, trofeul de excelență pentru managerul anului 2014 a fost obținut de Lucian Banciu de la Egger România SRL, iar trofeul de excelență pentru angajatorul anului 2014 a mers la grupul Holzindustrie Schweighofer.

De asemenea, Marelbo Prod-Com SRL a obținut Trofeul de excelență pentru calitate, iar Calcarul SA, Killer SRL și Mevarom Impex SRL au obținut trofeul de excelență pentru 20 de ani de activitate.

FOTO! Gala Excelenței în Afaceri, organizată de Camera de Comerț și Industrie Suceava

Potrivit Camerei de Comerț, comparând situaţia înmatriculărilor, precum şi rezultatele companiilor la nivel general se poate observa că numărul total al înmatriculărilor agenților economici a scăzut cu 24,59% în 2014, cea mai importantă scădere se înregistrează la înmatricularea de PFA, II și IF – o scădere de aproximativ 38,57% faţă de anul 2013. Numărul de radieri a scăzut, de asemenea, în anul 2014 faţă de anul precedent cu un procent de aproximativ 4,76%.

Pentru a prezenta evoluţia principalilor îndicatori ai societăţilor au fost avute in vedere toate societățile care au depus Situațiile Financiare Anuale pentru anul 2014, cu precizarea că acele societăți care şi-au suspendat activitatea au obligaţia de a depune Declarație de inactivitate.

Prin urmare, se observă că a scăzut numărul societăţilor care au depus bilanțul cu aproape 6% faţă de anul 2013; trend invers l-a înregistrat cifra de afaceri netă – o creștere cu 3,88%, de la 12.251,95 milioane lei în 2013 la valoarea totală de 12.727,65 milioane lei în 2014. În 2014 a crescut și valoarea profitului curent obţinut de către societăţile din judeţul Suceava cu peste 4 procente, la fel și rata profitului (2,67% – rata profitului în anul 2014). Numărul mediu de salariaţi a scăzut de la 62.594 în 2013 la 58.495 în 2014 (o scădere cu 6,55%). Se constată o creștere a productivității medii a muncii cu 11,22% adică o valoare de 218.000 lei pe salariat.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*