Marti 07 Mai 2024, Actualizat acum 127 zile 12:00 am

Peste 60 de incendii de vegetaţie uscată au avut loc, în judeţ, de la începutul anului

incendiulDe la începutul anului şi până în prezent, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Bucovina” al judeţului Suceava a intervenit pentru localizarea şi lichidarea a 66 incendii de vegetaţie uscată, care s-au produs pe raza judeţului Suceava, în 37 de localităţi. Adjunctul șefului ISU, Dan Hoffman a prezentat, miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural o situație a activității instituției. Statistic, din documentele operative întocmite la faţa locului, rezultă că aceste incendii s-au dezvoltat pe o suprafaţă de aproximativ 120 de hectare. Cauza probabilă de producere a acestora a fost stabilită ca fiind: flacără (foc deschis în spaţii deschise 93,94 %), jar sau scântei (fumat 3,03 %) şi  efect termic (fumat 3,03 %).
De la începutul anului, pompierii militari suceveni, prin Inspecţia de Prevenire, au desfăşurat mai multe activităţi preventive în scopul conştientizării populaţiei asupra riscului şi consecinţelor care pot apărea ca urmare a producerii acestor incendii.
Astfel, au fost instruiţi şefii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la măsurile specifice de prevenire a incendiilor pe timpul arderilor de vegetaţie uscată. De asemenea, au fost instruiţi preoţii parohi şi stareţii de mănăstiri privind principalele reguli de prevenire a incendiilor la unităţile de cult, inclusiv măsurile de prevenire a incendiilor la fondul forestier şi pe timpul arderilor de vegetaţie uscată.
Acolo unde inspectorii de specialitate nu au putut ajunge, pimăriile şi protopopiatele din judeţ au fost informate în scris cu privire la aceste măsuri.
Conform planificării, inspecţia de prevenire a executat controale de fond la localităţi, iar unul din obiective a fost verificarea modului în care s-au respectat măsurile de prevenire a incendiilor pe timpul arderilor de vegetaţie uscată. Tot cu această ocazie, au fost instruiţi preşedinţii Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi componenta preventivă din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, cu privire la responsabilităţile ce le revin conform legislaţiei în vigoare (privind aprobarea dispoziţiilor generale de apărare împotriva incendiilor pe timpul utilizării focului deschis la arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale).
Pentru evitarea producerii acestor incidente în perioada imediat următoare, pompierii revin cu un apel la respectarea următoarelor măsuri specifice de prevenire a incendiilor:
– să nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt;
– să nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc);
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile să o efectuaţi în locuri special amenajate (gropi ş.a.);
– să vă interesaţi la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;
– arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale să o efectuaţi numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul primăriei;
– să asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi să stingeţi jarul după încetarea acesteia;
– educaţi şi supravegheaţi copii în vederea interzicerii jocului cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii.
Un rol important în prevenirea incendiilor în profil teritorial îl au autorităţile administraţiei publice locale care, prin toate pârghiile legale de care dispun, trebuie să conştientizeze şi să determine populaţia să se comporte şi să acţioneze în spirit civic.
Toate incendiile, indiferent de natura lor, trebuie anunţate la numărul de telefon 112, număr unic pentru situaţii de urgenţă, apelul fiind gratuit în toate reţelele de telefonie fixă şi mobilă.
Reamintim faptul că, arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
De asemenea, pe fondul creşterii alarmante a numărului de incendii la fondul forestier la nivel naţional, Guvernul României a adoptat pe data de 23 aprilie 2013 Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.
Prezenta ordonanţă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 267 din 13.05.2013 şi reglementează contravenţiile, sancţiunile şi modul de aplicare al acestora, după cum urmează:
– Art. 14, alin. 1, lit. f): constituie contravenţie arderea pajiştilor permanente;
– Art. 14, alin. 2, lit. a): contravenţia prevăzută la art. 1, lit. f) se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 6.000 lei pentru persoana fizică, respectiv cu amendă de la 25.000 la 50.000 pentru persoana juridică.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*