Duminică 12 Mai 2024, Actualizat acum 132 zile 12:00 am

Direcția Silvică Suceava se mândrește cu 44 de trofee de cerb recoltate de pe fondul cinegetic. Vezi din ce zone sunt cele mai valoroase!

VanatoriDirecția Silvică Suceava se mândrește cu 44 de trofee de cerb recoltate de pe fondurile cinegetice în anul 2014. Directorul silvicultorilor suceveni, Sorin Ciobanu, a declarat că  s-a reușit recoltarea întregii cote aprobată pentru sezonul trecut. Cele mai valoroase trofee au cântărit 9 kilograme și au fost capturate de pe raza ocoalelor silvice Crucea şi Iacobeni, de către vânători germani. „Cătare plină!” este urarea pe care doreşte să o audă orice vânător pasionat.
like-facebookVânătorul care vine în judeţul Suceava  are toate şansele să dobândească un trofeu valoros, pentru că în pădurile din zonă trăiesc exemplare de cerbi, căprioare, mistreţi, lupi, urşi,  şi multe alte specii de animale şi păsări sălbatice, care în alte ţări au dispărut ori pot fi numărate pe degete. Goana după trofee a adus de-a lungul timpului numeroşi străini în ţara noastră, care au plătit mii de euro pentru a-şi vedea visul împlinit. La capturarea cerbilor au participat 40 vînători din Germania, Spania, Cehia, Italia, Ungaria şi Danemarca  dar și România.
În pușculita Direcţiei  Silvice  Suceava a intrat 650.000 de lei, în urma activităţilor de vînătoare.
În afara legilor scrise, mai există şi o seamă de legi nescrise de care vânătorii ar trebui să ţină seama. Una dintre reguli e să nu tragă în iepurele care stă în culcuş, în raţa de pe luciul apei şi în fazanul care nu e în zbor. O altă regulă e să nu exagereze cu poveştile vânătoreşti, regulă ce pare a fi cel mai greu de respectat.
Conform tradiţiei, vânătorii din judeţul Suceava  se întâlnesc o dată pe an la un  bal al vânătorilor pentru a se lăuda cu armele, cu câinii de vânătoare, cu trofeele dobândite, dar mai ales pentru a depăna poveşti.
Ei se întrecîn a aduce cele mai mari trofee  recoltate și chiar organizează tombole. De pe masă nu lipsește carnea de vânat, care nu e tocmai lesne de gătit, pentru că trebuie să ştii cum să o frăgezeşti, să o condimentezi, să-i potriveşti mirodeniile, ceaunul, lemnele şi focul ca zeama să clocotească doar atât cât trebuie.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*