Miercuri 01 Mai 2024, Actualizat acum 121 zile 12:00 am

Fostul director al APIA Suceava a cerut să fie scos de sub controlul judiciar

audieri apia 2Fostul director al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură a cerut instanței să fie scos de sub control judiciar. Gheorghe Benu a făcut o acțiune la Curtea de Apel Suceava prin care a solicitat revocarea măsurii de control judiciar, însă magistrații i/au respins cererea.

Instanța „respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul Benu Gheorghe Dorel, având ca obiect revocare măsură preventivă a controlului judiciar luată faţă de acesta prin încheierea nr. 57/12.06.2014 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Suceava în dosarul nr. 4414/86/2014”.

Judecătorii au trimis dosarul către procurorii DNA Suceava, care urmează să decidă dacă ridică sau nu această măsură.

Benu este cercetat pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului în legătură cu gestionarea fondurilor europene şi protecţia acordată de el Deliei Moldoveanu, director adjunct al APIA Suceava.

Potrivit probelor anchetatorilor, Benu îi transmitea directorului adjunct al APIA Suceava cum să răspundă la aceste solicitări astfel încât să denatureze adevărul şi să scape de răspundere penală.

Directoarea adjunctă a APIA Suceava, Delia Moldoveanu, a fost reţinută pentru 24 de ore fiind dusă în arestul poliţiei judeţene. Ea este acuzată că a condus din umbră activitatea de acordare ilegală a subvenţiilor agricole din bani europeni.
Practic, ea proteja activitatea infracţională a consilierilor din APIA Suceava, prin influenţa şi relaţia apropiată pe care o avea în primul rând cu Gheorghe Benu, dar şi cu alţi trei directori cu atribuţii de control din APIA central, printre care Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol (DACIS) şi Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS).

Potrivit anchetatorilor, ea folosea fondurile Sindicatului Funcţionarilor Publici APIA Suceava ca  să cumpere, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte, produse alimentare şi tradiţionale specifice zonei Bucovina, pe care le oferea directorilor de la Bucureşti, pentru ca aceştia să-i asigure protecţia în cazul unor activităţi de control.
Prin semnarea în condiţii ilegale a unor contracte de asistenţă juridică şi de prestări servici, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 55.000 de lei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*