Marti 30 Aprilie 2024, Actualizat acum 120 zile 12:00 am

Primarii și secretarii suceveni instruiți pe tema alegerilor europarlamentare

Primarii şi secretarii celor 114  unităţi administrativ-teritoriale din Suceava  au participat, miercuri, la o şedinţă de instruire cu privire la apropiatele alegeri europarlamentare din 25 mai. La eveniment au participat reprezentanţii Instituţiei Prefectului, dar şi cei ai Autorităţii Electorale Permanente.  Au vorbit la ședința tehnică prefectul județului Florin Sinescu și reprezentantul Autorității Electorale Permanente pe Nord-Est, Velu Ciobanu.

Registrul electoral a fost una dintre informările de miercuri, dar şi sistemul informaţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor suceveni  cu drept de vot. Deja au fost operate informaţiile legate de decese, de pierderea cetăţeniei, de persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de vot, precum şi cu privire la persoanele care au fost puse sub interdicţie, sau în data de 25 mai, în ziua alegerilor europarlamentare, vor primi hotărâri judecătoreşti definitive de privare de libertate. De asemenea, în Registrul electoral au fost inserate inclusiv datele cu persoanele care, la data alegerilor europarlamentare, respectiv 25 mai, au drept de vot prin împlinirea vârstei de 18 ani.

Cele 114 primării din judeţul Suceava vor trebui să asigure tipărirea listelor electorale permanente.  Aceasta este principala noutate intervenită în procesul de votare de la alegerile europarlamentare din 25 mai, adusă la cunoştinţă, miercuri, primarilor şi secretarilor, de către prefectul Sucevei, Florin Sinescu.

El a precizat că, în întreg judeţul, vor funcţiona 553 de secţii de votare, cu 15 mai multe faţă de alegerile din 2012.  Prefectul a precizat că fiecare secţie va avea arondaţi maxim 2.000 de alegători.

Este un efort suplimentar, care implică logistică şi resurse umane. Vreau să începem din timp, să identificăm persoanele din rândul cărora se vor alege preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare. Listele electorale permanente trebuie tipărite până pe 10 aprilie. Sper că există minima dotare necesară, la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, iar acolo unde vor fi situaţii tehnice care nu pot fi soluţionate la nivelul Primăriilor, vom acorda sprijin”, a spus Sinescu.

 

Amendă de la 4.500 la 10.000 de lei pentru înscrierea unor persoane fictive

 

 

Înscrierea pe listele electorale a unor persoane fictive,ori care nu au drept de vot,efectuarea de  înregistări sau radieri cu încălcarea dispozițiilor legale se sancționează cu amendă de la 4.500 la 10.000 de lei.

De asemenea,neefectuarea înregistrărilor,radierilor în registru electoral sau în listele electorale permanente la termenele stabilite se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 de lei ,la fel și efectuarea de operațiuni în registrul electoral sau în liste, de către persoane neautorizate.

Prefectul le-a cerut edililor să respecte toate prevederile pentru ca primul scrutin din acest an, programat în luna mai, să se desfăşoare fără probleme.

Sinescu le-a cerut primarilor să asigure toată dotarea secțiilor de votare inclusiv,să refolosească unele lucruri de la scrutinul precedent iar acolo unde este necesar se va face finanțarea pentru a nu fi întâmpinate dificultăți.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a ținut să precizeze că aceleași secții de votare ca locație vor fi și la alegerile prezidențiale astfel încât delimitarea acestpora să fie făcută în așa fel încât în luna decembrie să aibă acces la o sursă de încălzire.

Totodată,pentru a nu fi întâmpinate probleme în comunicarea poștei electronice cu sprijinul STS pentru toate cele 114 unități administrativ-teritoriale au fost create adrese de mail pe un domeniu gestionat de Serviciu de Transmisiuni Speciale.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*