Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Suceveanul care și-a bătut soția să facă sex cu el, în Italia, își va ispăși pedeapsa în România. Cât va sta după gratii

arestat, stiri, suceavaUn sucevean de 49 de ani, care și-a bătut și amenințat soția ca să facă sex cu el în Italia, își va ispăși pedeapsa într-un penitenciar din România.

Nichifor Danilcu a fost ridicat de polițiști, pe 8 februarie, de la locuința sa din Cornu Luncii, fiind escortat în fața instanței. Bărbatul a fost introdus în Arestul IPJ Suceava pentru viol.

Biroul Procurorului General al Curţii de Apel din Roma a solicitat extrădarea acestuia, dar apoi și-a retras cererea de extrădare.

Pe 5 noiembrie 2017, Danilcu a fost condamnat de Curtea de Apel Roma la cinci ani de închisoare pentru viol.

Miercuri, Curtea de Apel Suceava a dispus „executarea pedepsei închisorii într-un penitenciar din România. În baza art. 72 alin.1 Cod penal deduce din pedeapsa de 5 ani închisoare durata reţinerii arestării provizorii şi a arestării preventive a persoanei condamnate începând cu data de 8.02.2018 la zi şi menţine măsura arestării preventive”. Decizia este cu drept de apel.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Suceveanul care și-a bătut soția să facă sex cu el, în Italia, își va ispăși pedeapsa în România. Cât va sta după gratii | Moldova24

Lăsați un comentariu

*