Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Peste 390 de candidați suceveni s-au înscris pentru examenul de definitivat

Peste 390 de candidați suceveni s-au înscris pentru examenul de definitivat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Cezar Anuței, 395 de dosare au fost depuse pentru examenul de definitivare, urmând ca până pe 31 octombrie  acestea să fie verificate și avizate.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Stagiul minim de practică obligatoriu pentru obţinerea definitivării în învăţământ are o durată de un an şcolar (sau ore de predare echivalente normei de un an), fiind un stagiu efectiv de predare la catedră, în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, ca personal didactic calificat conform studiilor absolvite, potrivit metodologiei de examen (OMEN 4814 din 31 august 2017).

Structura examenului:

Etapa I – eliminatorie:

– susţinerea a două inspecţii de specialitate;

-evaluarea portofoliului profesional;

Etapa a II-a – finală – proba scrisă.

Subiectele pentru proba scrisă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, în conformitate cu programele specifice pentru examen, valabile pentru sesiunea respectivă, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.

Examenul se organizează distinct pentru fiecare funcţie didactică de predare, pe discipline sau pe specialităţi

CALENDAR DEFINITIVAT 2018

– până la 2 octombrie 2017: emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene/a Municipiului București

– până la 9 octombrie 2017: înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ; transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratele școlare, în paralel cu verificarea și avizarea acestora

9 – 31 octombrie: informarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere

– până la 1 iunie 2018: inspecțiile de specialitate

3 – 10 iunie 2018: completarea şi validarea dosarelor de înscriere ale candidaților din baza de date, în vederea susținerii probei scrise.

18 iulie: susţinerea probei scrise

24 iulie: afişarea rezultatelor la proba scrisă

24 și 25 iulie: depunere contestații

25 – 27 iulie: soluţionarea contestaţiilor

27 iulie: afişarea rezultatelor finale

30 iulie – 3 august: listele nominale cu candidații admiși vor fi transmise la Ministerul Educației Naționale; validarea rezultatelor examenelor prin ordin al ministrului Educaţiei naţionale


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Peste 390 de candidați suceveni s-au înscris pentru examenul de definitivat | Moldova24

Lăsați un comentariu

*