Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

Au început lucrările la noul campus al Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava. Lucrările vor dura maxim trei ani

O firmă din Botoşani construieşte un campus pentru studenţii de la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava (USV). Este vorba de societatea comercială Simion Tehnoconstruct SRL, care a câştigat licitaţia organizată Compania Naţională de Investiţii SA, care este finanţatorul lucrării.

Campusul universitar va fi ridicat pe raza localităţii Moara, unde USV deţine 30 de hectare de teren. El va cuprinde 824 de locuri de cazare în camere dotate la standarde moderne, cu grup sanitar propriu şi mobilier.

Căminul, care se va întinde pe 20.203 metri pătrați, va avea 417 camere, din care 407 cu două paturi şi zece cu un singur pat, acestea din urmă fiind destinate persoanelor cu dizabilități.

Societatea din Botoşani, ai cărei administratori sunt Viorel Simion şi Elisei Bidu, a demarat, joi, în mod oficial lucrările de construcţie a căminului de la Moara. Momentul demarării lucrărilor a fost marcat, în mod simbolic, prin predarea capsulei timpului de către Elisei Bidu rectorului USV, Valentin Popa, și plasarea acesteia în locul unde au început lucrările.

Termenul de execuţie al lucrărilor este de 36 de luni, însă investiţia ar putea fi realizată mai devreme.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 140 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 30 de milioane de euro.

sursa foto: facebook.com/universitateasuceava

 

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*