Miercuri 01 Mai 2024, Actualizat acum 121 zile 12:00 am

Iluminat modern pentru 22 de unități de învățământ din Suceava

Un număr de 22 de unități de învățământ din municipiul Suceava vor beneficia de iluminat modern cu LED. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat că banii provin din economiile făcute la implementarea proiectelor pentru care a atras fonduri elveţiene în valoare de peste opt milioane de euro.

Ni s-a aprobat ca suma de 10.896.159 de lei, economii din proiectul mare pe iluminat să o folosim la corpuri de iluminat școli, la unități școlare, ca atare, această sumă va fi folosită la 22 de unităţi şcolare din municipiul Suceava, dintre care 11 colegii, o școală postliceală și zece şcoli gimnaziale”, a precizat Lungu.

Edilul susține că cei mai mulți bani merg la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” (1.053.357), pentru că sunt mai multe clădiri, Colegiul Tehnic „Petru Muşat” (1.067.672) și Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” (1.082.709 lei).

Eu zic că este un lucru bun să punem iluminat eficient, performant și ieftin în același timp la școlile din municipiul Suceava având în vedere faptul că, așa cum se știe, utilitățile la aceste școli sunt achitate tot de către municipalitate”, a adăugat Lungu.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Iluminat modern pentru 22 de unități de învățământ din Suceava | Moldova24

Lăsați un comentariu

*