Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Cadre medicale înjurate și jignite de pacienți sau rude ale acestora

Aproape că nu există săptămână fără un caz de agresiune verbală la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Fie că sunt nemulțumiți de tratament sau de faptul că sunt nevoiți să aștepte în funcție de nivelul urgenței medicale, tot mai mulți suceveni aleg să își verse supărarea pe cadrele medicale.

Șeful UPU Suceava, medicul Liviu Cîrlan, ne-a declarat că de la începutul anului nu s-a înregistrat niciun caz de agresiune fizică, dar verbală…săptămânal.

„Agresiune fizică nu chiar, dar verbală…cât încape. Săptămânal se găsesc câțiva cetățeni care să fie nemulțumiți, nu înțeleg tratamentul sau timpii de așteptare, nivelul de urgență[…]Îi chemăm pe cei de la pază și atât, nu răspundem la provocări. Avem organele în măsură care se ocupă cu așa ceva ”, a declarat mediul șef UPU, Liviu Cîrlan.

Firma care asigură paza în Spitalul Județean Suceava este Pantera SRL.

Conform prevederilor legale, ameninţarea personalului medical se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, lovirea sau orice alte acte de violenţă – închisoare de la 6 luni la 3 ani, vătămarea corporală – închisoare de la 6 luni la 6 ani, vătămarea corporală gravă – închisoare de la 3 la 12 ani.

 

 


Loading...

loading...

2 Comentarii

  1. Euuu says:

    Hai sa fim putini realiști..eu am fost la urgente și sincer au făcut NN cei care au înjurat sau jignit deaorece personalul lucrează numai pe șpagă și beau cafele pe-afara și merg sa cumpere lenjerii in parcarea spitalului,am video eu făcut și am sa-l postez ca sa vadă și directorul spitalului ce fac asistentele !!

    Răspunde
    • xyz says:

      Faceti public filmuletul, avand grija sa apara la stiri la posturile mari de televiziune!
      Ar trebui ca cei care au de-a face cu spitalul din Suceava sa filmeze, sa faca poze si sa faca inregistrari audio ca sa se afle nesimtirea crasa a infirmierelor, asistentelor si medicilor. Acest spital este un abator infect, cu personal ateu, nesimtit si de joasa speta! Roiesc nesimtitele de infirmiere si asistente sa-si umple buzunarele in timpul orelor de vizita, iar dupa terminarea programului de vizite e liniste si pace..una nu mai vezi! Se retrag sa-si imparta profitul obtinut! Bestiile astea ordinare se poarta foarte urat cu pacientii, dar si cu vizitatorii!

      Răspunde

Lăsați un comentariu

*