Duminică 20 Aprilie 2025, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

PUBLICITATE

Toate știrile din categoria: Economic

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

SC PROFI IZO BEK SRL, cu sediul în comuna Curtești, Hudum, nr. 230, județul Botoșani, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru  proiectul “Construire complex comercial (2 corpuri), amenajare parcare si acces (racorduri la […]

Atenție! Când se vor deschide terasele

Antreprenorii au probleme reale și cer măsuri de susținere, în condițiile în care anumite sectoare

Măsura luată de Lidl chiar înainte de Paște: Închide toate magazinele din România. Până când se mai pot face cumpărături

Sărbatorile pascale se apropie cu pași repezi, iar cei care vor să se aprovizioneze pentru masa de Paște

Se redeschid casele de amanet Fabio din județul Suceava. Administratorii anunță un program special de lucru cu clienții

Rețeaua de case de amanet Fabio din municipiile Suceava, Gura Humorului și Rădăuți se redeschid, pe fondul solicitărilor venite din partea clienților. Într-o primă etapă, vor fi redeschise publicului, începând de vineri, următoarele puncte: George Enescu, Burdujeni și Mc Donald’s […]

Una dintre cele mai mari rețele de case de amanet din Suceava își suspendă activitatea

Una dintre cele mai mari rețele de case de amanet din Suceava își suspendă, începând

logo-GAL-Valea-Siretului-de-Sus-Botosani

Anunţ privind lansarea sesiunii de cereri de proiecte pe Măsura 04/6B Sprijin pentru investițiile în crearea, îmbunătățirea sau extinderea serviciilor locale de bază destinate populației rurale, a celor de agrement și culturale, și a infrastructurii aferente

Asociatia Grupul de Acţiune Locala (GAL) Valea Siretului de Sus anunţa lansarea apelului de selecţie astăzi, 26.02.2020, pentru Măsura 04/6B Sprijin pentru investițiile în crearea, îmbunătățirea sau extinderea serviciilor locale de bază destinate populației rurale, a celor de agrement și […]

Un hipermarket din Suceava crește salariile angajaților și face angajări. Câți bani vor lua angajații

La nivelul companiei ne-am asumat activ angajamentul de a crea un mediu de lucru corect

Cele mai populare televizoare LG pe care le poți lua acum!

Achiziția unui nou televizor nu mai este la fel de stresantă ca în trecut. Astăzi găsești foarte ușor informațiile de care ai nevoie: prețuri, specificații, dar mai ales opinii ale altor utilizatori. Ca să-ți facem treaba mai ușoară în alegerea […]

Alegerea unui nou televizor n-a fost nicicând mai ușoară

Ce aspecte contează cel mai mult pentru tine când vine vorba de alegerea unui nou televizor? Diagonala? Rezoluția? Conectivitatea? Aplicațiile pe care le poți instala pe el? Indiferent de răspuns, 2020 este un an bun de a alege un nou […]

Samsung continuă dominarea pieței de televizoare cu funcții ce atrag și rivalii

Nu știu dacă Samsung s-a luat în ultimul timp după zicala „Ține-ți prietenii aproape și dușmanii și mai aproape”, dar dacă ne uităm pe gamele recente de televizoare, ai zice că un tablou cu acest proverb e pus în capătul fiecărei linii de asamblare.

PUBLICITATE