Un Tir încărcat cu lemne a luat foc în mers

6 iunie 2017

Militarii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu angajaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vatra Moldoviţei, au intervenit, pe 31 mai, cu 3 autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autotren Scania, pe raza satului Ciumârna, pe DN17, la Km 31+500.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la nivelul compartimentului motor, existând pericolul de propagare la întregul autovehicul şi la încărcătura acestuia. Nu s-au înregistrat victime.

Au ars elemente combustibile ale instalaţiei electrice şi din compartimentul motor şi izolaţia termică a cabinei. S-au degradat alte instalaţii aferente motorului.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect. Incendiul a fost lichidat la ora 22:20, iar pompierii au salvat ansamblul compus din autoutilitară şi remorca acesteia, precum şi încărcătura aferentă (circa 48 mc de lemn)”, precizează pompierii printr-un comunicat de presă.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Un Tir încărcat cu lemne a luat foc în mers”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia