Una din fiicele fostului primar al municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, și-a deschis birou notarial în orașul Siret. Inaugurarea a fost una fastuaosă mai ales că în această localitate nu mai era un astfel de birou. Slujba de sfințire a fost oficiată de starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, arhimandrid Nectarie Clinci și preotul Angel de la biserica din Rădăuți al cărui ctitor este familia Olărean.
De la eveniment nu a lipsit nici primarul Adrian Popoiu și alți invitați. Andra Alina Olărean a devenit notar public pentru că aceasta a fost dorința ei. Edilul susține că era necesar un astfel de birou mai ales că este o necesitate nu un lux.
Bucuros de realizarea Andrei este chiar tatăl, Aurel Olărean, care susține că după marele său necaz, „Andra mi-a adus cea mai mare fericire. Sper să se decurce în meseria pe care și-a ales-o și pentru care a muncit enorm. După furtună, marea și oceanul se liniștesc brusc. Am vazut și am trăit aceste momente când eram navigator. Sper ca și în viață lucrurile să se așeze încet”.