Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Sindicatele, mulțumite de modificarea adusă în Codul Muncii: Concediile fără plată şi absenţele nemotivate nu vor mai reprezenta vechime în muncă

bugetariÎncepând din 25 ianuarie,  prevederile Codului Muncii  au suferit modificări în special prevederile referitoare la concediul de odihnă anual al salariaților au fost modificate.  Sindicatele sucevene par a fi mulțumit de modificărila aduse. Liderul Sindicatului Bogdan Vodă  Suceava, Aleodor Nichifor  susține că aceste   prevederi din Codul Muncii  sunt binevenite cu atât mai mult cu cât existau neconcordanțe în ce privește vechime în muncă atât pentru mame cât și pentru cei cu concediii medicale în perioade mai mari de timp.

like-facebookDacă te-ai accidenta la servici și ai sta în concediu medical timp de  5 luni să vezi ce important este ca acele luni să constituie vechime în muncă, sau mai mult: cum încurajăm natalitatea. Trebuie să ne gândim că mamele noastre au pe cartea de muncă mai puțină vechime deoarece ne-au crescut.  Nu e corect. Țara asta cu noi se dezvoltă, susține Aleodor Nichifor.

Actul normativ aduce şi alte modificări. Astfel, angajatul temporar nu poate avea un salariu mai mic decât cel pe care îi are salariatul permanent care prestează acelaşi tip de muncă.  Potrivit șefului ITM Suceava, Romeo Butnaru , actul normative prevede ca, la stabilirea duratei concediului de odihnă, perioadele de incapacitate temporară de muncă, cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal și concediului pentru îngrijirea copilului bolnav sunt considerate perioade de activitate desfășurată. Cu alte cuvinte, perioadele respective nu afectează numărul de zile de concediu de odihnă la care au dreptul salariații în fiecare an. Dacă incapacitatea temporară de muncă, concediul de maternitate, concediul de risc maternal sau concediul pentru îngrijirea copilului bolnav intervin în timpul concediului de odihnă, acesta se întrerupe și salariatul își  va lua zilele neefectuate după ieșirea din concediul medical, de maternitate, de risc maternal sau pentru îngrijirea copilului. Dacă acest lucru nu este posibil, zilele neefectuate din concediul de odihnă se reprogramează.Totodată, noul act normativ a introdus și precizarea conform căreia salariatul are dreptul la concediu de odihnă chiar și în situația în care concediul medical se întinde pe durata unui întreg an calendaristic. În acest caz, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă într-o perioadă de 18 luni, începând cu anul următor celui în care salariatul s-a aflat în concediu medical. Referitor la salariații care, din motive justificate, nu-și pot lua integral sau parțial concediul de odihnă la care aveau dreptul într-un an, angajatorii sunt obligați să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni, începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual. În altă ordine de idei, potrivit prevederilor legii, s-a stabilit ca absențele nemotivate de la muncă și concediile fără plata sunt scăzute din vechimea în  muncă. Excepție fac concediile fără plată pentru formare profesională.

Potrivit Codului muncii, dreptul la concediul de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților, iar acesta nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.Salariații au dreptul la un concediu de odihnă de cel puțin 20 de zile lucrătoare, iar acesta se efectuează în fiecare an.În afara de durata normală, se acordă încă cel puțin trei zile în cazul salariaților care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămatoare, în cazul nevăzătorilor sau altor persoane cu handicap, precum și în   cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani. Efectuarea concediului de odihnă în anul următor este permisă doar în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil. În cazul salariaților care într-un an calendaristic nu și-au luat concediul de odihnă la care aveau dreptul, angajatorii sunt obligați să le acorde zilele neefectuateîintr-o perioadă de 18 luni, începând cu anul urmator celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.Tot Codul muncii stabilește ca sărbatorile legale în care nu se lucrează și  zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu  sunt incluse în  durata concediului de odihnă anual. Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă doar la încetarea contractului individual de muncă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*