Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Nelu Fediuc rămâne încă 30 de zile în arest

fediuc nelu la audieriFostul şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, Nelu Fediuc, rămâne încă 30 de zile după gratii. Decizia a fost luată de magistraţii Tribunalului Suceava după ce a a admis propunerea Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit procurorilor, în virtutea atribuțiilor de serviciu a asigurat protecție în Vama Siret pentru mai multe persoane care tranzitau țigări prin punctul vamal, peste plafonul legal admis de lege, și cu sustragerea de la plata taxelor vamale.

FOTO Colecţie impresionantă de băuturi alcoolice confiscată din locuinţa fostului şef de la Poliţia Siret. Nelu Fediuc, dus în cătuşe la audieri!

Pentru a beneficia de această „protecție”, persoanele respective trebuiau să achite câte o taxă lunară care a fost stabilită, inițial la suma de 200 de dolari/lunar, după care a fost mărită până la 500 – 1.000 euro/lunar, la cererea expresă a lui  Fediuc.
În schimbul aceleiași „protecții”, în intervalul februarie – august 2008, Fediuc a beneficiat și de favoruri sexuale din partea unei martore denunțătoare.

Comisarul- şef Nelu Fediuc, trimis în judecată. Făcea parte dintr-o grupare infracţională condusă de un preot

În perioada lunii septembrie 2008, Nelu Fediuc a încercat să determine aceeași martoră denunțătoare, să-și retragă denunțul formulat împotriva lui, în dosarul pentru care a fost trimis în judecată (comunicat nr. 1034/VIII/3 din 14 iulie 2014), oferindu-i în schimb suma de 12.000 euro, pe care aceasta a refuzat-o.
De asemenea, în perioada iunie – 07 iulie 014, prin intermediul inculpatului Gheorghe Robu, trimis în judecată în același dosar, pentru infracțiuni de corupție, a încercat să determine un alt martor denunțător prin metode de intimidare, să-și retragă denunțul formulat în împotriva sa, a altor vameși și ofițeri de poliție de frontieră, se arată într-un comunicat al DNA.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*