Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Comisarul- şef Nelu Fediuc, trimis în judecată. Făcea parte dintr-o grupare infracţională condusă de un preot

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare libertate, a comisarului-şef Nelu Fediuc şi a altor 34 de persoane. Aceştia sunt acuzaţi că au constituit un grup infracțional organizat ce se ocupa cu introducerea în ţară a ţigărilor de contrabandă. Gruparea era condusă de un preot din localitatea botoşăneană Cândeşti, Dumitru Horga, dar era sprijinită de Nelu Fediuc, care deţinea funcția de șef al Sectorului Poliției de Frontieră Siret.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 19.08.2008 – 03.03.2009, a fost inițiat și constituit un grup infracțional organizat, condus de inculpatul Horga Dumitru, preot in localitatea Cândești, jud. Botoșani, din care mai făceau parte inculpatul Sofronie Dumitru Daniel, dascăl la parohia preotului Horga Dumitru, Ciornenchi Constantin Paul și Horga Bogdan Iulian, fiul preotului Horga Dumitru, la care au aderat pe parcurs și alte persoane, activitatea acestui grup fiind sprijinită de către inculpatul Fediuc Nelu, cu funcția de șef al Sectorului Poliției de Frontieră Siret.


Grupul infracțional acționa după regulile convenite între funcționarii publici, care, urmărind realizarea unor foloase materiale cu evident caracter patrimonial, își încălcau atribuțiile de serviciu favorizând traficul de produse accizabile prin Vama Siret.
Persoanele ce tranzitau frontiera de stat reveneau în România cu importante cantități de țigări, ce au fost revândute cu precădere unor distribuitori din municipiul și județul Botoșani, dar și în jud. Suceava.
La fiecare intrare în țară, membrii grupului dădeau lucrătorului poliției de frontieră care era de serviciu și se ocupa de controlul documentelor suma de 50 lei, iar lucrătorului vamal care efectua controlul vamal pe sensul de INTRARE, suma de 100 lei.
Fiecare transport s-a efectuat pe baza informațiilor furnizate de inculpatul Fediuc Nelu, în funcție de planificarea în serviciu a lucrătorilor din Punctul de Trecere a Frontierei Siret (acesta avea prerogativa de serviciu de a aproba planificările și inclusiv componența turelor de serviciu).
Astfel, membrii grupului au introdus în România, cu sprijinul inculpatului Fediuc Nelu și al persoanelor pe lângă care acesta intervenea (lucrători de poliție de frontieră de serviciu în Punctul de trecere al frontierei Siret și lucrători vamali din cadrul Biroul Vamal Siret), cantitatea de 296.240 pachete de țigări de proveniență ucrainiană ( 286.240 + 12.000 – din data de 11.12.2008, sens în care au efectuat un număr de 61 treceri în 29 zile, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava.

Ca urmare a activității infracționale, a fost creat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 1.581.302 lei.

În cauză a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile sau imobile aflate în proprietatea inculpaților, în solidar, până la concurența sumei de 1.581.302 lei.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din parte SRI.

Alături de Fediuc au mai fost trimişi în judecată: Schipor Nicu-Cezar, Șcladan Sorin-Constantin, Achim Ortanța, Coroliuc Simion, Tudor Ioan, Oprescu Daniela, Robu Gheorghe, Lavric Adrian, Boca Radu-Pamfil, Zegrea Lucian Daniel, Toma (actual Perhinschi) Mihaela, Chirilă Laura-Gheorghina, Coroleucă Ernest-Dan, Mureșan Lucian-Doru, Nechita Rodica-Lăcrămioara, Dascălu Adrian, Cuzencu Octavian, Crăciun Radu, Baciu Constantin-Ciprian, Chirilă Dorel-Vasile, Hnatiuc Cătălin-Albert, Zebreniuc Cătălin-Dumitru, Ilieși Toader, Jităriuc Virgil, Șchiopu Mitică, Posmangiu Luchian, Hetriuc Cezar, Costiuc Ilie, Onuț Cornel Vasile, Horga Dumitru, Sofronie Dumitru Daniel, Horga Bogdan Iulian, Ciornenchi Constantin Paul, Grumeza Cornelia.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Nelu Fediuc rămâne încă 30 de zile în arest | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*