Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret, campionii la Cupa Poliției la fotbal

Ziua Poliției Române este marcată la nivel județean printr-o serie de activități interactive organizate cu participarea sucevenilor dar și prin evenimente instituționale menite sa sublinieze și să consolideze spiritul de echipă care caracterizează profesia de polițist.

Competiția, înfruntarea, spiritul combativ, forța și tehnica în același timp, capacitatea de previzionare, reacția promptă și eficientă, sunt concepte ce se regăsesc în viața și în munca zilnică a polițistului. Toate, sub cupola fairplay-ului, au fost și elementele de referință ale unei competiții sportive care a implicat peste 120 de polițiști din cadrul tuturor structurilor județene de poliție.

Pentru a marca cei 202 ani de la data atestării Poliției Române, Corpul Național al Polițiștilor Suceava și Asociația Internațională a Polițiștilor – Regiunea 1 Suceava, au organizat CUPA POLIȚIEI la Fotbal, o competiție care a adus la start 10 echipe, reprezentând toate structurile județene de poliție. Au fost prezente echipe de la nivelul polițiilor municipale și orășenești, de la nivelul serviciilor IPJ Suceava, dar și polițiștii din cadrul BCCO Suceava și Serviciului de Poliție Transporturi Suceava.

La Gura Humorului, în Sala Sporturilor din Parcul Ariniș, în data de 23.03.2024, sub coordonarea Serviciului Pregătire Profesionala IPJ Suceava, s-au desfășurat meciurile conform tragerii la sorți și sistemului piramidal.
Arbitrul competiției autorizat FRF, un polițist în rezervă, Cristian Pădurariu, a menținut un echilibru demn de o astfel de competiție, în ciuda spiritelor puternice și a patosului dovedit de participanți.

Șefi și subordonați, ofițeri și agenți, au fost cu toții coechipieri și au dat examenul fairplay- ului în fața copiilor, soțiilor, prietenelor, prezenți în număr mare pentru a-și încuraja favoriții. La final, cei mai buni au ridicat cupele și diplomele de merit. Pe locul al treilea s-a situat echipa Poliției Orașului Gura Humorului, iar pe locul al doilea s-a
situat echipa Poliției Municipiului Rădăuți. Campionii acestei competiții sunt polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret. Un grup de tineri talentați, care știu ca și în munca de zi cu zi să facă echipă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*