Jandarm sucevean decorat de președintele României

25 ianuarie 2024

Un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava a fost decorat de Președintele României. În semn de apreciere pentru contribuția deosebită adusă la îndeplinirea cu succes a misiunilor specifice Ministerului Afacerilor Interne, plutonier adjutant Gabriel - Nica Groholea a fost decorat de către Președintele României,  Klaus Iohannis, cu medalia „Bărbăție și credință”, clasa a III-a, cu însemn de pace pentru militari.

În cadrul evaluării activității Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava pentru anul 2023,  inspector - șef, general de brigadă Ionel Postelnicu i-a înmânat distincția, l-a felicitat pentru profesionalismul și dedicarea dovedite pe timpul misiunilor încredințate și i-a urat o carieră militară de succes.

Plutonier adjutant Gabriel - Nica GRoholea, este jandarm de peste 18 ani, iar de-a lungul timpului a pus mereu pe primul loc siguranța oamenilor, dovedind profesionalism, spirit civic și seriozitate.

,,Această distincție reprezintă pentru mine o adevărată onoare și o încununare a anilor petrecuți în slujba comunității. Sunt mândru că am putut fi mereu alături de cetățeni și am contribuit la protejarea acestora. De asemenea, nu aș fi reușit fără ajutorul colegilor mei, care au devenit a doua mea familie.”, a spus acesta.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia