Vineri 04 Octombrie 2024, Actualizat acum 277 zile 12:00 am

Șeful Serviciului de Permise Suceava, avansat în grad de șefi

Șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Suceava a fost propus de prefectul Sucevei pentru avansarea în grav pentru „merite excepționale și rezultate deosebite în activitate”. Este vorba despre subinspectorul de poliție Cosmin Butnariu.

În acest moment, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava își desfășoară activitatea un numar de 15 examinatori (1 șef serviciu, 3 ofițeri de poliție, 11 agenți de poliție) dintre care 6 examinatori principali și 9 examinatori secundari (de la compartimentul înmatriculări). Începând de azi, echipa serviciului a fost completată cu 2 agenți de poliție, care în prezent sunt în curs de atestare în vederea dobândirii calității de examinator categoria B.

„Prefectul județului Suceava, a propus Ministrului Afacerilor Interne avansarea în grad pentru merite excepționale și rezultate deosebite în activitate, a șefului SPCRPCIV Suceava, subinspectorul de poliție Butnariu Cosmin. Având în vedere necesitatea asigurării raportului decizional la nivelul serviciului, precum și continuarea planului de măsuri de îmbunatațire a activității acestuia, prefectul județului Suceava a solicitat Direcției Generale SPCRPCIV prelungirea împuternicirii, pe o perioada de 6 luni începând cu data de 13.06.2023, a ofițerului de poliție Butnariu Cosmin, la comanda Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava”, susțin reprezentanții Instituției Prefectului Suceava.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*