Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Premierul României a vizitat Centrul de Radioterapie de la Spitalul Județean Suceava

Premierul României, Nicolae Ciucă, a vizitat, miercuri, centrul medical de radioterapie oncologică Lotus Center, din incinta Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Centrul urmează să fie dat în folosință în perioada următoare.

Investiția este de 7,2 milioane de euro și a fost realizată de firma RT Lotus Center din Cluj-Napoca. Centrul va fi folosit pentru radioterapie, chimioterapie și ambulatoriu.

„Este important să vedem cât mai multe astfel de activități, îndeosebi fiindcă am aprobat în vară un plan național împotriva cancerului. Sunt evidențiate foarte clar cauzele asupra cărora e absolut obligatoriu să ne focalizăm atenția și trebuie să facem tot ceea ce depinde de noi, cât mai repede și cît mai responsabil posibil, astfel încât acest plan să fie pus în practică”, a spus premierul.

Capacitatea centrului va fi de aproximativ 800-900 de pacienți pe an. Aici vor lucra 22 de medici, fizicieni medicali, tehnicieni, asistenți medicali, personal administrativ, urmând ca numărul angajaților să crească la 50 când se va lucra la toată capacitatea.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*