Marti 29 Noiembrie 2022, Actualizat acum 332 zile 12:00 am

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, vine la Suceava săptămâna viitoare

Președintele Consiliului Județean Suceava anunță vizita în Suceava, săptămâna viitoare, joi, 18 august 2022, a Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice, Cseke Attila, care vine cu câteva vești foarte bune pentru suceveni. Ministrul va vizita doua lucrări ale Consiliului Județean Suceava în execuție. Mai exact este vorba despre drumul județean 208C Liteni – Valea Glodului – Vulturești – Pleșești – Hârtop – Fălticeni finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), care este gata în proporție de 98% și care leagă Valea Șomuzului de Valea Sucevei. În cazul acestuia a mai rămas de consolidat un versant pe o porțiune de mai puțin de 100 de metri, unde au fost alunecări de teren.

Al doilea obiectiv care va fi vizitat este Grădinița Specială Fălticeni, a căror corpuri de clădire sunt în curs de modernizare. Lucrările la această grădiniță care se adresează unor preșcolari cu deficiențe sunt finalizate în procent de peste 50%, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional (POR) pe axa 8.
De asemenea, ministrul va participa la Primăria Fălticeni la deschiderea primului șantier finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Creșa pentru copii, beneficiar fiind Primăria Fălticeni. Tot în acest program o veste foarte bună pentru tot ce înseamnă ansamblul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, monument ce face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Ministrul va semna în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic și a directorul general al Companiei Naționale de Investiții (CNI) proiectul de consolidare a ansamblului arhiepiscopal Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, în valoare de 25 milioane de euro fonduri europene.
Acesta este cel mai ambițios proiect pentru un moment UNESCO în județul Suceava din ultimii ani și are în vedere o consolidare a tuturor construcțiilor, inclusiv a bisericii „Sf. Gheorghe”, a sediului arhiepiscopal, a chiliilor și a celorlalte clădiri, acestui obiectiv urmând să ii se dea o accesibilitate mai facilă și să pună in valoare potențialul uriaș a acestui important monument UNESCO.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*