Luni 09 Decembrie 2024, Actualizat acum 343 zile 12:00 am

Echipa CSU Suceava, campioană europeană la Jocurile Europene Universitare 2022

După un parcurs marcat de victorii la nivelul grupei și, ulterior, în sferturi și semifinală, studenții suceveni au reîntâlnit în finala Jocurilor Europene Universitare, găzduite de orașul polonez Lodz, echipa Universității Granada (Spania). Echipa suceveană a reprezentat cu succes culorile țării noastre, câștigând toate cele șase partide disputate în cadrul competiției, împotriva unor adversari din Israel, Cehia, Spania, Germania și Portugalia.

Cele 60 de minute ale meciului de închidere a campionatului universitar european au scos în evidență determinarea echipelor din Suceava și Granada de a câștiga medaliile de aur. A fost un joc intens disputat, cu numeroase goluri și cu atitudine de fair play din partea jucătorilor. La capătul meciului, coerența pe teren a echipei CSU și inițiativele individuale ale handbaliștilor suceveni au făcut diferența. Astfel, în meciul decisiv pentru titlu, echipa de handbal masculin a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, campioana studențească a României, a obținut victoria cu scorul de 36-31 (19-17) în fața reprezentanței Spaniei, Universitatea Granada.

Este un rezultat remarcabil, pentru care trebuie felicitați antrenorii Bogdan Șoldănescu și Iulian Andrei și cei 12 jucători care au dus greul competiției din Polonia: Darius Makaria, Ionuț Andreescu – Adrian Tîrzioru (căpitan), Claudiu Lazurcă, Leonard Ștefan, George Mihalcea, Iulian Roșu, Pavel Loic, Cosmin Lupu, Alexandru Bologa, Adrian Urdă și Alex Dascălu.

Precizăm că echipa Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava este campioană europeană pentru a doua oară, repetând performanța din 2017, înregistrată la Jocurile Europene Universitare de la Malaga (Spania). În anul 2018, CSU cucerea medaliile de bronz la Coimbra (Portugalia).


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*