Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Minivacanță de Paște. Câte zile libere vor avea salariații

Foto: playtech.ro

Salariații din țara noastră, fie că vorbim despre cei angajați la stat sau despre cei din mediul privat, vor beneficia în a doua jumătate a lunii aprilie, cu ocazia Paștelui, de o minivacanță de patru zile. De ceva vreme s-a stabilit că liberele legale de Paște care se dublează, adică acordate și pentru Paștele catolic, și pentru cel ortodox, se recuperează ulterior. Cei care sunt nevoiți să lucreze în aceste zile trebuie să fie recompensați de către angajator.

În acest an, zilele libere cu ocazia sărbătorii Paștelui catolic sunt 15 aprilie – Vinerea Mare și 17 plus 18 aprilie – prima şi a doua zi de Paşte. În schimb, sărbătorile legale aferente Paştelui ortodox sunt 22 – Vinerea Mare, 24 şi 25 aprilie – prima şi a doua zi de Paşte, scrie avocat.net.

Astfel, salariații din România, fie că sunt catolici sau ortodocși, beneficiază de o minivacanță de patru zile cu ocazia sărbătorilor pascale.
Din 2020, salariaţii care primesc zile libere pentru Paştele catolic şi apoi primesc liber și pentru cel ortodox trebuie să recupereze liberele primite suplimentar, pe baza unui program stabilit de angajator. Dacă angajatorul oferă zile libere doar pentru un singur cult religios, nu se mai pune problema recuperării liberelor dublate.

Chiar dacă în Codul muncii este prevăzut faptul că salariaţii au dreptul la zile libere cu ocazia sărbătorilor legale naţionale, anumite categorii de angajaţi trebuie să se prezinte la muncă şi de Paşte. Concret, vorbim aici despre cei care lucrează în unitățile sanitare și în unitățile de alimentație publică, dar și în locurile în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.

În astfel de situații, salariaților trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă, din motive justificate, nu se pot acorda zile libere, salariații trebuie să beneficieze de un spor de cel puțin 100% din salariul de bază.

Pentru neacordarea de timp liber în sărbătorile legale sau pentru nerecompensarea muncii în aceste zile, angajatorii riscă amenzi de până la 10.000 de lei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*