Luni 13 Mai 2024, Actualizat acum 133 zile 12:00 am

FOTO Ambasadorul britanic Andrew Noble a venit în județul Suceava

Ambasadorul britanic Andrew Noble se află duminică în județul Suceava pentru a sprijini echipa consulară a Marii Britanii care acționează în regiune. Vizita sa mai include întâlniri cu oficiali români. Ministerul britanic de Externe a trimis săptămâna aceasta în România (și în alte state vecine Ucrainei) echipe formate din experți în situații de criză care, împreună cu reprezentanți ai Consulatului britanic la București, s-au deplasat la Suceava pentru a oferi asistență cetățenilor britanici care vin din Ucraina.

„ Am avut în această dimineață o întâlnire cu Ambasadorul Marii Britanii și Irlandei de Nord la București, Excelența Sa Andrew Noble. Am discutat despre colaborarea municipiului Suceava cu orașe din Marea Britanie cu care suntem parteneri în proiecte europene, respectiv – Liverpool si Manchester. Am abordat și situația critică legată de sosirea migranțiilor ucraineni din cauza războiului și implicit probleme întâmpinate de ei: umanitare, legale, etc și implicarea municipiului Suceava în acest sens. A fost o discuție constructivă și prietenească”, a spus primarul Ion Lungu.

Toți cetățenii britanici sunt sfătuiți să părăsească Ucraina, dacă pot face acest lucru în siguranță. Cetățenii britanici din România sunt sfătuiți să evite călătoriile în Ucraina.  Cetățenii britanici care au nevoie de asistență consulară sunt rugați să sune la Ambasada britanică la București, la numărul de telefon +40 21 201 7200.

Cetățenii britanici din Ucraina sunt sfătuiți să se înregistreze la https://www.register.service.csd.fcdo.gov.uk/ukraine-20220121/register-your-presence-in-ukraine-with-fcdo.
Pentru urgențe, pot suna la linia de helpline +44 (0) 1908 516666 sau la +380 44 490 3660.
Marea Britanie este alături de Ucraina în această perioadă teribilă a istoriei sale și condamnă acțiunile reprobabile ale guvernului rus, care încalcă în mod flagrant dreptul internațional și Charta ONU. Premierul Boris Johnson a anunțat joi un pachet de sancțiuni fără precedent împotriva Rusiei, care le completează pe cele decise deja la începutul săptămânii. Aceste sancțiuni au fost decise în strânsă cooperare cu aliații noștri și includ măsuri în domeniul comercial și restrângerea accesului la piețele de capital londoneze.
În perioada premergătoare invaziei, Marea Britanie a făcut tot posibilul pentru a ajuta Ucraina să se pregătească. A antrenat 22.000 de soldați ucraineni, a trimis Ucrainei 2.000 de rachete antitanc și a oferit 100 milioane de lire sterline pentru reforma economică și independența energetică ale țării.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*