Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

Bărbat reținut de polițiști după ce a amenințat un activist de mediu

Polițiștii au documentat și probat, joi, activitatea infracțională a unui bărbat bănuit că la data de 21.02.2022, în jurul orei 16:00 a proferat injurii și amenințări la adresa unui tânăr cu activități în sfera activismului de mediu.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc și Secției de Poliție Rurală Vama au desfășurat activități investigative și de cercetare penală, în sistem integrat, fiind depuse diligențele necesare pentru exprimarea și obținerea calității procesuale a victimei, dar și pentru probarea activității infracționale a persoanei bănuite de comiterea faptelor.

S-a stabilit că la data de 21.02.2022, în jurul orelor 1400, în timp ce se afla pe raza com. Moldovița, jud. Suceava, staționat cu autoturismul în parcarea din zona intersecției dintre D.J. 176 cu D.C. Putna Secrieș, un tânăr din orașul Solca a fost acostat de către o persoană de sex masculin, a cărei identitate nu o cunoaștea, care se deplasa cu un autoturism de teren, a oprit în dreptul vehiculului său și i-a adresat injurii și amenințări cu moartea.

Persoana vătămată a fost preluată de către polițiști și îndrumată să formuleze plângere penală în legătură cu cele întâmplate, sens în care a fost întocmit dosar penal fiind efectuate cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de „Amenințare”, faptă prev. şi ped. de art. 206, alin. (1) din Codul Penal. În urma activităților investigative și de cercetare penală efectuate a fost identificat ă persoana bănuită de săvârșirea faptelor ca fiind un bărbat de 35 de ani din comuna Izvoarele Sucevei.

În urma administrării materialului probator, sub coordonarea procurorului de caz, în cursul acestei zile s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de „amenințare”, faptă prev. şi ped. de art. 206, alin. (1) din Codul Penal, polițiștii dispunând măsura reținerii bărbatului de 35 de ani pentru 24 de ore.

Bărbatul a fost încarcerat în Arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, pentru dispunerea unor măasuri procesuale.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*