Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Fost consilier local din Rădăuți găsit de ANI în conflict de interese

Un fost consilier local din Rădăuți a fost găsit de Agenția Națională de Integritate (ANI) în conflict de interese administrativ. Este vorba despre Mircea Cozma Hacman, fost consilier local în cadrul Consiliului Local al Primăriei municipiului Rădăuți.

În perioada exercitării mandatului de consilier local (27 noiembrie 2019 – 28 octombrie 2020), deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la deliberarea și adoptarea a trei Hotărâri ale C.L. al Mun. Rădăuți ce priveau societatea comercială de la care obținea venituri, încălcând astfel prevederile art. 228, alin. (1), lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019,

potrivit căruia „Alesul local aflat în conflict de interese în condițiile prevăzute de cartea I
titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, are obligația să se abțină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: a) soț, soție sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv. (…) c) o societate la care deține calitatea de asociat unic ori funcția de administrator sau de la care obține venituri”;

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*