Sâmbătă 12 Octombrie 2024, Actualizat acum 285 zile 12:00 am

FOTO Ziua Națională a României sărbătorită la Suceava printr-o ceremonie specială

Ziua Națională a României a fost marcată, miercuri, la Suceava, printr-o ceremonie specială la care au participat sute de persoane, alături de primarul Ion Lungu, președintele CJ Gheorghe Flutur și prefectul Alexandru Moldovan.
După tradiționalele alocuțiuni și depuneri de coroane a urmat o defilare militară.
Astăzi, la 103 ani de la Marea Unire, sărbătorim Ziua Națională a României, o zi în care îi cinstim pe cei care au contribuit atât la unirea principatelor, cât și pe cei care, pe parcursul timpului și-au adus aportul la dezvoltarea țării. Cu această ocazie am participat, împreună cu domnul Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, cu domnul Constantin Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, cu domnul deputat Ioan Balan și cu domnul prefect Alexandru Moldovan la ceremonia organizată la statuia Bucovina Înaripată, din Parcul Drapelelor. Împreună am depus o coroană de flori ca semn de recunoștință și mulțumire pentru sacrificiile și munca înaintașilor noștri”, a spus primarul Ion Lungu.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*