Sâmbătă 04 Decembrie 2021, Actualizat acum 337 zile 12:00 am

 

Clădirea vechiului spital din Fălticeni, construită în vremea lui Cuza, demolată de Primărie pentru câteva locuri de parcare. Autoritățile au greșit procedura de clasare drept monument istoric

Foto: Hotnews.ro

Primăria Fălticeni a demolat clădirea fostului spital municipal, construită în urmă cu peste 160 de ani, în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pentru a amenaja o parcare de circa 20 de locuri. Un ONG local, Fundația Culturală ”Șezătoarea” a încercat să salveze clădirea și a depus cerere de clasare în regim de urgență, ca imobilul să capete timp de un an, până la clasare, statutul de monument istoric, și să nu fie demolat, dar Direcția de Cultură Suceava ar fi demarat greșit procedura și a anulat-o, potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro. ONG-ul a revenit luni dimineață și a cerut din nou clasarea, în paralel cu fundația Pro Patrimonio, dar fără rezultat, iar marți la prânz imobilul era demolat aproape în totalitate. HotNews.ro a încercat să-l contacteze pe primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, însă fără rezultat.

Fundația Culturală Șezătoarea a depus prima cerere de clasare în regim de urgență pe 4 noiembrie, Direcția Județeană de Cultură Suceava a declanșat procedura, dar apoi a anulat-o fiindcă ar fi fost demarată greșit.

”Motivăm această solicitare prin faptul că am constatat că această clădire este în pericol de distrugere și în acest sens anexăm 4 fotografii ale clădirii din care se poate observa că au fost luate ferestrele de la etaj, a inceput să se dea jos tabla de pe acoperiş iar în interior s-au demolat pereţi. Considerăm că în conformitate cu Ordinul Ministrului Culturii nr. 2260/18.04.2008 privind normele metodologice de clasare a monumentelor istorice, clădirea Spitalului vechi ,,Stamate” se încadrează în toate criteriile de clasare iar la criteriul vechime s-ar încadra în calificativul MARE care cuprinde clădiri ridicate între anii 1830-1870”, se arată în prima cerere de clasare depusă.

Pe 15 noiembrie, fundația a depus o nouă cerere de clasare, însă nu a primit niciun răspuns. Între timp, luni și marți, imobilul a fost ras de pe fața pământului.

”Au mai rămas două camere din 16, restul au fost demolate. Din punct de vedere al Primăriei, până la primirea înștiințării de declanșare a procedurii de clasare, demolarea este legală. Din momentul primirii înștiințării de clasare, este ileglă demolarea. Mie mi s-a promis că s-a declanșat procedura, dar eu știu… Din punct de vedere al Direcției pentru Cultură, ei trebuia să trimită Primăriei înștiințarea declanșării procedurii de clasare, de ieri dimineață, de la 8:13 minute și nu au făcut-o. Din cauza asta ieri s-a lucrat în permanență la demolare și azi se lucrează la demolare. Primăria vrea să facă o parcare, în locul acestei clădiri intră 28 de mașini. Nu am reușit să vorbesc cu primarul, am corespondat doar prin adrese oficiale. Iar la Direcția de Cultură am stat ieri de la 8 la 16:00 și mi-au zis că fac, că trebuie să vadă, că mai trebuie să mai discute, să se consulte. Domnule, articolul 14 din Legea 422 spune clar că au obligația să înștiințeze proprietarul imediat ce au primit o solicitare de clasare de urgență de la un organism abilitat, cum este Fundația Culturală ”Șezătoarea”. Asta e, nu trebuie să se consulte cu nimeni, cu ministrul, cu directorii din Minister”, a declarat pentru HotNews.ro Ioan Ilișescu.
Acesta spune că imobilul este construit în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și merita clasat.
”Legat de această clădire sunt trei obiective de interes: unu – clădirea care are 161 ani vechime, doi – bisericuța adică paraclisul din interiorul clădirii care are aceeași vârstă cu clădirea și trei, statuia doctorului Tatos care era amplasată în fața intrării în spital, care este din 1932. Plus istoria orașului, importanța istorică, importanța pentru sistemul sanitar din România, fiind unul dintre primele spitale din regat, de pe timpul lui Cuza”, a mai explicat Ilișescu.
Tot luni, a depus o cerere de clasare și Fundația Pro Patrimonio, dar nici ei nu au primit răspuns.
”Prin prezenta, Fundația Pro Patrimonio România solicită Direcției Județene pentru Cultură Suceava declanșarea procedurii de clasare pentru clădirea spitalului vechi din Fălticeni situată la intersecția str. Cuza Vodă nr. 1 cu str. Mihai Eminescu nr. 6. La o evaluare preliminară a clădirii se constată faptul că aceasta este susceptibilă de a întruni criteriile de clasare în Lista Monumentelor Istorice. Dat fiind faptul că anul construirii este 1860, aceasta are valoare mare la criteriul vechimii. (…) Clădirea considerăm că ar putea să obțină evaluarea mare la criteriul referitor la valoarea arhitecturală, artistică și urbanistică având în vedere gradul crescut de coerență a organizării fațadelor, semnificația și reprezentativitatea pentru programul clădirilor cu funcțiune de spital din a doua jumătate a secolului XIX-lea din Moldova, faptul că fațadele păstrează modenatura inițială, precum și constatarea că accentul vertical central este un reper urbanistic al zonei. În ceea ce privește criteriul referitor la frecvență (raritate și unicitate), se constată că nu au fost realizate multe spitale în epocă și regiune, dintre acestea nu s-au păstrat multe și că în LMI sunt clasate puține spitale, astfel că la acest criteriu, clădirea poate obține evaluarea mare”, se arată în adresa transmisă de Pro Patrimonio.
Contactat de HotNews.ro, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat că a solicitat Direcției de Cultură să demareze clasarea, dar au greșit procedura și au anulat-o.
”Din păcate, timp de 30 de ani nimeni nu a propus clasarea acelei clădiri, ăsta văd că este un defect la noi, la români, ne trezim că o clădire trebuie clasată numai când este buldozerul sub zid. Ce demersuri am făcut? Am solicitat Direcției să facă o clasare de urgență, am înțeles că au declanșat-o, dar a lipsit o constatare a comisiei, a fost nulă și până au reluat procedura cei de la Primărie s-au mișcat repede și au demolat imobilul în 24 de ore, mai ales că ei aveau deja un aviz emis pe 1 octombrie tot de Direcția de Cultură Suceava. Pentru că punctul Primăriei de vedere este că au acționat în perfectă legalitate, eu am cerut ieri directorului interimar de la Direcția de Cultură să se deplaseze la Fălticeni, să oprească lucrările și să aibă o discuție cu cei de la Primărie, poate măcar parțial se pot conserva anumite elemente valoroase, dar se pare că domnul director nu a reușit ce i-am solicitat. Rezultatul este că dimineață s-au reluat demolările și este pus totul la pământ”, a declarat ministrul pentru HotNews.ro.
Și în ceea ce privește avizul dat de Direcția de Cultură pentru demolare clădirii există dubii, spune ministrul.
”Avizul pentru demolare, Primăria spune că este perfect legal, dar există dubii asupra lui, de aceea Institutul Național al Patrimoniului a înaintat o plângere către Poliție în acest sens și așteptăm ca organele abilitate să facă lumină în acest caz dacă s-au respectat procedurile când s-a dat acel aviz din data de 1 octombrie. Aștept ca organele de anchetă să facă lumină fiindcă și mie mi se pare un pic ciudat”, a mai spus Bogdan Gheorghiu.
Acesta spune că doar Direcția de Cultură Suceava putea face clasarea, iar aici au fost mai multe probleme în ultima vreme.

”Clasarea, declasarea sunt măsuri care aparțin exclusiv Direcțiilor de Cultură. Ministerul nu poate să se implice în mod direct sau să facă avizări. Poate doar constata sau, în baza unor sesizări, poate trimite corpul de control. Eu chiar recent am trimis corpul de control la Suceava, tot în baza unor sesizări și tot legate de Fălticeni și am avut raportul corpului de control care a și contribuit la încetarea contractului cu domnul Buzincu, fostul director. La vârsta de pensionare nu i s-a mai prelungit cu 3 ani contractul, cum se întâmplă în cazul în care directorul este performant și se trece peste vârsta de pensionare”, a mai spus Bogdan Gheorghiu.

Despre clădirea demolată a Spitalului din Fălticeni

Clădirea Spitalului vechi ,,Stamate” are o vechime de 161 de ani şi a fost construită prin strădania şi pe cheltuiala preotului Iftime Stamate pe vremea domnitorului Alexandu loan Cuza, se arată în cererea de clasare făcută de Fundația Culturală ”Șezătoarea”.
”El a funcţionat ca spital din 21 iunie 1860 iar în perioada interbelică, cu fonduri din subscriptie publică, a mai fost ridicat un nivel al clădirii. De la începuturi, în interiorul clădirii spitalului a existat un paraclis unde se ţineau slujbe religioase și unde bolnavii se rugau, paraclis ale cărei turle se văd și astăzi deasupra clădirii dar fără cruci deoarece acestea au fost date jos după 1944. Acest paraclis a fost transformat în sală de aşteptare de către doctorul Gabriel Tatos (1878-1927). Artur Gorovei, folcloristul şi iniţiatorul primei reviste de folclor din România ,,Şezătoarea” menţionează o legendă despre sinuciderea dr. Gabriel Tatos, erou de război decorat cu distincţiile ,,Steaua României” și ,,Coroana României” pentru eroismul lui în Marele Război 1916-1918 unde a participat ca voluntar. Legenda spune că s-ar fi sinucis ca urmare a faptului că îl mustra conştiinţa pentru decesul unui pacient care a fost sub îngrijirea lui cât şi a unei pedepse divine pentru faptul că a transformat paraclisul din interiorul clădirii în sală de aşteptare. Familia Tatos din care făceau parte frații Davidel, lacob, Gabriel, Jenică şi Zinca au jucat un rol important în viaţa oraşului Fălticeni”, se mai arată în cererea de clasare.
Statuia dr. Gabriel Tatos, dezvelită în 1932, a fost amplasată în fața Spitalului ,,Stamate” până în 2016 când a fost ridicată deoarece pe locul statuii a fost instalat un container pentru Compartimentul de Primiri Urgente al Spitalului. Statuia se află în acest moment într-o magazie a Primăriei din Fălticeni.

”Spitalul ,,Stamate” fiind unul din cele mai importante spitale din zona Moldovei alături de Spitalul ,,Sf. Spiridon” din Iaşi a avut în serviciul lui numeroase personalități ale medicinii acelui timp. Spitalul ,,Stamate” face parte integrantă din istoria oraşului Fălticeni şi al serviciului sanitar din România. Menţionăm că la 2 septembrie 2021 s-a deschis un nou spital la Fălticeni iar clădirea Spitalului vechi ,,Stamate”, momentan, nu mai este folosită ca spital”, se mai arată în cererea de clasare transmisă Direcției de Cultură Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*