Duminică 08 Decembrie 2024, Actualizat acum 342 zile 12:00 am

FOTO Șapte focuri de armă după contrabandiști, la Costileva. Indivizii au reușit să fugă

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, la frontiera cu Ucraina, aproximativ 3.000 pachete cu ţigări, în valoare de peste 34.000 lei, marfă ce urma să fie transportată și comercializată pe piața neagră de desfacere din zonă.

Miercuri, 13 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina, judeţul Suceava, au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 12.00, polițiștii au observat, pe direcţia localităţii Costileva, la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră, mai multe persoane care transportau colete spre interiorul ţării.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reţinerea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce. Întrucât persoanele nu s-au supus somaţiilor, poliţiştii de frontieră au executat şapte focuri de armă în plan vertical cu armamentul din dotare. Persoanele au abandonat coletele şi au fugit pe teritoriul statului vecin.

Au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere și cercetare a zonei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*