Joi 06 Mai 2021, Actualizat 12:00 am

 

Restricții pentru profesorii nevaccinați. Ce spune ministrul Educației

Profesorii care nu își fac vaccinul anti-COVID ar putea să nu mai fie lăsați să intre în sălile de examen ca să-i supravegheze pe elevi. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a declarat că participarea profesorilor la examenele naționale ar putea fi condiționată de vaccinul anti-COVID. El susține că ar fi corect din partea autorităților să condiționeze accesul profesorilor în sălile de examen, de vaccinare.

Pentru a intra în sală să supraveghezi elevii care dau examenele cred că este corect din partea autorităților să pună condiția de a intra doar acei profesori care sunt vaccinați”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

În ceea ce privește posibilitatea ca profesorii nevaccinați să nu mai poată preda în sălile de clasă, ministrul nu a oferit un răspuns clar.

„Vom face sistematic efort după efort. Mă gândesc să le cerem directorilor de școli să organizeze campanii de informare în sistem hibrid, nu numai cu angajații din școală, ci și cu părinții, pentru a promova aceste informații. Este nevoie ca informația corectă să ajungă la fiecare dintre noi pentru a lua decizia corectă”, a declarat Sorin Cîmpeanu pentru Digi 24.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*