Un contrabandist din Suceava a încercat să mituiască polițiștii cu 100 de lei

29 decembrie 2020

La data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 08.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani au oprit pentru control, pe raza municipiului Paşcani, un autovehicul cu platformă, condus de un tânăr de 28 de ani, din judeţul Suceava.

În urma verificărilor efectuate, au fost identificate 143.900  de ţigarete, susceptibile a proveni din contrabandă, fiind dispusă indisponibilizarea acestora în vederea confiscării.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, conform art. 270, alin. 3 din Legea nr. 86/2006, iar cercetările continuă.

De asemenea, tânărul ar fi oferit unuia dintre poliţişti 100 de lei pentru a nu fi verificat, sens în care a fost informată Direcţia Generală de Anticorupţie Iaşi şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

 

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia