Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Un tânăr băut a dat cu mașina peste doi pietoni, apoi a fugit la locuința mamei sale

Un tânăr de 25 de ani a produs un accident rutier, în a doua zi de Crăciun, pe Calea Sucevei din orașul Liteni, apoi a fugit de la locul accidentului la mama sa din comuna botoșăneană Vorona.Ionuț G. circula dinspre Liteni – spre municipiul Suceava. La un moment dat el a dat cu mașina peste doi pietoni de 24 și 25 de ani, din Liteni. Apoi, a părăsit locul accidentului rutier fără încuviințarea poliției. Ulterior s-a deplasat cu autoturismul la domiciliul mamei sale în comuna Vorona, județul Botoșani, unde a parcat mașina în curtea acesteia, după care a sunat la 112 și a anunțat faptul că a fost implicat într-un accident rutier cu victime și a părăsit locul accidentului.

Tânărul a fost chemat la locul accidentului și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Victimele au fost preluate și transportate cu ambulanța la Secţia UPU a Spitalului Judeţean Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”
și ,,părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*