Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

FOTO Un jandarm sucevean a donat peste 30 de cadouri unor copii mai puțin norocoși

Un jandarm sucevean a donat peste 30 de cadouri unor copii mai puțin norocoși.  Este vorba de Plt. Butnariu Beniamin din cadrul Detașamentului de Intervenție al Jandarmeriei Suceava. Timp de două zile, împreună cu soția sa, a împachetat cu mult entuziasm nu mai puțin de 30 de cutii, cu haine, fructe și dulciuri, pentru a le dărui în preajma Crăciunului copiilor cu care soarta nu a fost atât de darnică.

Fiind întrebat despre motivul pentru care a făcut acest gest, acesta ne-a precizat: „Așa am fost crescut și educat de părinții mei. Când eram mic, așteptam cu nerăbdare să vină Moș Crăciun și îmi doresc nespus de mult ca niciun copil să nu fie dezamăgit că Moșul nu a reușit să ajungă și pe la el. Simt o mare bucurie când văd un copil fericit, când pot să aduc zâmbete pe chipurile copiilor. Totodată, sunt foarte împlinit că pot face ca aceste sărbători de iarna să fie mai frumoase pentru cei mici. Dar din dar se face rai!”

La începutul săptămânii viitoare, jandarmii suceveni vor organiza o campanie umanitară, „Crăciunul într-o cutie de pantofi”, în cadrul căreia vor dărui zâmbete unui număr de aproximativ 15 familii greu încercate.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*